Catre teatru

Catre teatru

Nu am mai iesit de ceva timp, asa ca m-am decis sa accept invitatia unei prietene sa mergem la teatru. Nu prea aveam chef de teatru ce-i drept. As fi preferat sa merg la un lounge, sa ascult muzica – la pian – Dorchester de preferat. Insa nu am mai mers de mult sa vad o piesa buna asa ca am acceptat.

Nu aveam chef sa ma imbrac elegant, sport nu puteam…Voiam sa trec si pe la un bar dupa teatru, asa ca am ales o fusta conica, un top super sexi din dantela ( au unele foarte tari in colectia noua la Victoria Secrets) si mi-am pus un sacou peste. Cred ca ar fi mers mai bine o geaca de piele, dar trebuia sa fiu eleganta – urma sa imi dau sacoul jos mai tarziu.

M-am machiat lejer, parul pe spate. Mi-am luat cele mai inalte tocuri – ma fac sa ma simt intr-un fel… Mi-am comandat taxi si am plecat.

Vorbeam cu prietena mea la telefon (ea ajunsese de mult, ma astepta.nu stiu ce se intampla cu mine in ultimul timp – intarzii mai mereu) cand imi suna telefonul in ureche.

19.37 – New Text Message – “Vreau sa te vad.”

Nu se poate. Iar imi tremura corpul, mainile, picioarele…tot! (Oare de ce vin mesajele astea in cele mai nepotrivite momente?) I-am inchis prietenei mele si am strans telefonul la piept. (Nu, nu, nu. Nu pot sa fac asta).

19.39 – New Text Message – “Te astept.”

Am inceput sa ma rog sa imi iasa senzatia aia din corp. Strangeam atat de tare telefonul (de parca avea vreo vina) si incepeam sa imi fac fel si fel de filme. Ce sa ii spun prietenei mele? (Ai innebnuit? Imi vorbea o voce in cap. Te duci la teatru!) Da, gata ma duc. Taxiul a ajuns, corpul meu cerea…nu stiu ce cerea…insa nu voia sa fie acolo.

19.44 – New Text Message – “Sampanie sau vin? Nu te mai astept mult.”

M-am oprit in mijlocul strazii. Prietena mea era cu doi metrii in fata mea si imi tot spunea sa ma grabesc.

– Imi pare rau. Trebuie sa plec.

– Poftim? Cum sa pleci?

– Iarta-ma. Nu pot sa iti explic…A intervenit ceva.

– Nu inteleg. Unde pleci? Piesa incepe in 10 minute.

Nici nu o mai auzeam. Deja cautam disperata taxi. Parca incepuse si sa ploua putin – nu mai simteam nimic. Picioarele o luasera la fuga. Ma simteam vinovata fata de prietena mea, insa nu aveam ce sa fac. Am fost egoista, recunosc – o sa ma revansez intr-o zi cu siguranta.

19.52 – One Message Sent – “Sampanie te rog.”

Stiam ca nu e bine ce fac. Voiam si nu voiam. Dar senzatia din corpul meu…ce sa fac cu ea? Cum sa o alung? Strangeam picioarele si imi muscam buzele. M-am lasat pe spate si am inchis ochii – taxiul parca ma ducea intr-un loc mirific. Toate luminile strazii se indreptau catre fata mea. Mi-am dat sacoul jos.

Am ajuns. Cand sa ridic mana sa ciocan…S-a deschis usa.

– Ai intarziat.

– Glumesti…

– De ce tremuri?

– Nu tremur.Imi e frig…

– Dau drumu la semineu?

– Da. Te rog!

Mi-a pus sacoul lui pe umeri. Ce ciudat ca in mana stanga aveam sacoul meu. S-a dus in bar. A turnat doua pahare de D.P. 2003 – my favorite.

– Noroc!

– Noroc… Pentru…

– Pentru noi.

Nu! Nu! Nu! Ce caut aici? Nu stiu… Dar imi place…Mult. Mi-a dat parul intr-o parte si mi-a prins mijlocul cu mana. M-a tras langa el si mi-a spus la ureche: “Imi era dor de mirosul tau”.

El si ea..

El si ea

El si ea..

Doua suflete pereche. Fara explicatii logice. Unul pentru altul mereu: Tu..Noi..Eu. Asa functioneaza. Cum si cand a inceput nici nu mai conteaza. Tot ce conteaza este ca se iubesc. Cat de frumos este inceputul unei povesti de iubire? Fluturasii aia care iti umbla in tot corpul, nebunia ce te inconjuara si curajul de a face orice.

Cand simti ca poti sa calci lumea in picioare, ca doar jumatatea ta exista, ca nimic nu are sens fara el/ea si ca o secunda e mult sa stai departe.. esti indragostit! Toate sentimentele ti se intensifica, culorile sunt mai aprinse si lucurile mici si nesemnificative inainte, devin prioritate. Sunt sigura ca ne indragostim de multe ori in viata asta, insa doar o data e diferit. Niciodata nu stii cat tine, unde duce si mai ales ce iese.

Am intalnit multe cupluri care au fost pentru o luna, un an sau o viata. Compatibilitatea si-a spus cuvantul, insa si compromisurile au avut un aport foarte important. Cam asa functioneaza in majoritatea cazurilor fericite.

Frumoasa introducere.. nu? Intotdeauna inceputul e frumos, romantic, memorabil si pentru fiecare unic.

El la inceput:

Se aranjeaza pentru prima intalnire. Fiecare detaliu e pus la punct. Nu poti gasi nici macar un defect. Zambaret si placut iti soarbe fiecare cuvant, iti da dreptate in tot ceea ce spui, iti sustine ideile si chiar te incurajeaza sa mergi mai departe pe drumul asta ca doar nah.. E cel mai bun. Vine si te ia de acasa.

Sta la departare, nu vrea sa dea ochii cu parintii din prima seara. Daca ar sti tatal ce ganduri ii trec lui prin cap, s-ar lasa cu impuscaturi. Dar nu.. Barbatii nu se gandesc doar la sex. Mergeti la restaurant. Iti deschide usa elegant (prima doar, pe a doua usa de la restaurant intra barbatul primul) vrand sa para un adevarat gentalman, insa el doar iti mai analizeaza inca o data posteriorul.

Te intorci si il prinzi cu privirea in jos: se uita la sireturi. Schiteaza un zambet in coltul gurii si mergeti condusi spre cea mai buna masa. Iti trage si scaunul si se aseaza privindu-te in ochi. Iti da posibilitatea sa alegi bautura, pretul nici nu mai conteaza. Daca e vreun cunoscator, te si testeaza putin, sa vada ce stii si sa isi arate cunostintele lui in cultura vinului. In general barbatii nu sunt orgoliosi, se gandesc doar la femeia de langa ei, mai ales in prima seara impreuna.

Putin ametiti, se termina cina. Vine nota, nici nu exista posibiliatea de a-i subclasa drepturile. Aici, depinde de tine ca femeie. Incerci sau nu. Scoate cardul plin de el, iti arata cat e de puternic. Bacsisul, desi era inclus, e aproape jumatate din nota. Banii nu conteaza, doar iubirea si femeia!! Iti pune haina si plecati.

Mandru si sigur pe el merge spre masina. Cand dintr-o data, din senin: ”Dragul meu, eu merg acasa. Ma lasi tu, sau iau un taxi?” Zambetul maret ii dispare, incepe sa se balbaie si nu da niciun raspuns. E dezamagit, in seara asta o sa doarma singur. Ce pacat.

Mi-a dat asa, o stare de bine sa scriu despre el intai. Sexul slab este intotdeauna cel care gandeste mai mut si pana la urma, cel mai interesant. Deci…

Ea la inceput:

Sta 3 ore in baie. Se schimba de 10 ori. Rochia aia e prea lunga, cealalta prea scurta, pantalonii nu vin bine, pantofii nu ii ridica fundul suficient. Decolteul trebuie sa fie potrivit. Sa se vada suficient, dar sa mai fie multe de descoperit.

E gata cu 1 ora inainte, desi de obicei intarzie. Se uita la ceas si minutele trec greu. Spera sa fie punctual. Suna telefonul, e afara. Se balbaie si ea putin si ii spune ca mai are nevoie de 5 minute. Isi mai da cu putina pudra si putin parfum. Se uita in oglinda si iese in sfarsit. Se concentreaza sa nu se impiedice si sa mearga cu spatele drept. E impresionata, primeste si un trandafir.

Ciudat pentru ea, nu isi da seama de unde stia ca ii plac trandafirii rosii. Simplu pentru el, majoritatea femeilor ii adora. Cata timiditate si emotie. Discutii banale in drumul spre restaurant. Ea vrea sa afle cat mai multe, el doar analizeaza. Ii povesteste cum a decurs ziua ei si e tare fericita ca el pare interesat.

Are toate raspunsurile la el. Trece cu brio fiecare test. O impresioneaza si mai tare cand vede ca bunele maniere sunt foarte importante pentru el. Stand de vorba la masa, e atenta la fiecare detaliu. Nu vorbeste cu gura plina, nu exagereza cu bautura. Cand el ii povesteste despre lucruri banale ea incepe sa isi imagineze: oare o sa ma placa familia lui? Unde mergem in prima vacanta?

Cat o sa treaca pana ma cere de sotie? Cat de diferite sunt gandurile ei fata de ale lui, cel putin la prima intalnire. Insa, nimeni nu te poate opri sa visezi. Incepe sa intinda mana pe masa si sa isi trosneasca degetele. Poate poate intelege si el ca e un semn de afectiune. Dar nu.. el vrea sa termine mai repede de mancat.

Deja incepe sa isi inchipuie, cum o sa o tina in brate, cum o sa o ia de mana, cum o sa o sarute.. Viseaza si isi doreste, dar nu.. nu se poate. Mama i-a zis, niciodata din prima seara. Isi lasa gandurile deoparte, incearca sa revina si ii spune: “Vreau sa merg acasa. Ne vedem maine la cafea?”.

Angajatul lunii

Angajatul lunii

Acum dupa ce am ajuns sa lucrez oficial pentru o persoana necunoscuta, intr-o tara straina, am inceput sa cunosc sentimentul mai bine. Este groaznica dimineata cand trebuie sa te trezesti la munca, si mai rau este cand trebuie sa ii suporti starile sefului si absolut terifiant este cand stai toata ziua la birou dupa o noapte de petrecere.

Cand am ajuns prima zi, o colega “binevoitoare”, nu am sa ii spun nationalitatea, ca sa nu fiu rasista, mi-a povestit cate putin despre firma noastra, ce si cum, cine si mai ales unde si de ce. Totul era foarte negru dupa spusele ei, m-am simtit ca si cum am ajuns in iad, incepusem sa imi imaginezi lucruri si mai ales vedeam totul intr-un mod atat de urat, incat nici nu ma mai gandeam ca ar putea exista si o parte frumoasa.

Asa ca, primele zile au fost un dezastru, nu ma puteam acomoda, in gandul mereu erau doar vorbele ei si ii dadeam din ce in ce mai multa dreptate.

Pana cand, intr-o dimineata, m-am trezit, m-am uitat in oglinda in timp ce ma spalam pe dinti si mi-am propus ca ziua aceea sa fie diferita. Sa incep sa fiu eu, sa ma port normal, fara prejudecati si sa vad dupa ce va fi. Am ajuns la birou zambitoare, pusa pe glume usoare, ca de dimineata.

Mi-am cumparat oreo, ba chiar am servit pe toata lumea in birou. Simteam cum gheata se sparge si soarele iesea asa usor, si in coltul gurii aparea cate un zambet. Deja nu mai era aceeasi atmosfera, lumea lucra zambind, se faceau mici pauze de barfe, lucru pe care nu il mai vazusem pana atunci.

Totul se imbunatatea, doar colega mea uracioasa statea singura la birou, plina de nervi si parca imi arunca venin in loc de priviri. Nici nu m-a interesat, mi-am vazut in continuare de treaba mea si am facut ca fiecare zi sa fie din ce in ce mai buna.

Miercuri a fost ziua decisiva, i-am invitat pe toti in oras, la un restaurant spaniol. Stiam ca sunt mai multe de aflat, ca toti au un trecut, o poveste, o amintire. Nu puteam sa plec din locul asta fara sa devin mai apropiata de ei, managerii mei. Au fost una dintre cele mai frumoase seri din Shanghai. Am ramas impresionata pentru ca au venit absolut toti(doar “colega” lipsea bineinteles).

Eram gatiti, deschisi si zambareti. Am baut mult vin, am depanat amintiri si am ras mult. La un momentdat toti au inceput sa scoata pungile de sub masa. Nu imi dadeam seama ce se intampla. De la cel mai mic manager, pana la seful cel mare mi-au cumparat cadouri, m-au rugat sa raman, sa nu ma intorc in Europa, sa stau sa lucrez cu ei.

Cand am auzit “firma asta are nevoie de tine” am inceput sa plang fara sa ma mai gandesc, dar si sa zambesc in acelasi timp. Le-am multumit mult, i-am pupat pe toti pe rand si am facut o poza cu fiecare. Am dat toti noroc in cinstea mea si am continuat sa bem.

Ca si concluzie, pot spune ca m-am simtit minunat.,apreciata si respectata. Am ajuns intr-un oras de 23 de milioane de persoane, intr-o companie mare, cu birouri in diferite tari si continente. Nimeni nu stia cine sunt, ce fac. Stiau doar ce scrie pe un CV normal, ca sunt din Romania si ca am studiat la Londra. Asa am intrat prima data pe usa biroului de la etajul 14, camera 407.

Am plecat de acolo regretand ca perioada s-a terminat. Ba chiar, joi m-am intors la birou. M-am imbracat cu unele din cadourile primite si m-am dus sa ii vad. Deja imi era dor de ei toti. Au inceput sa aplaude cand am intrat si sa lase totul deoparte, griji, mailuri, telefoane, pentru a mai putea sta putin de vorba.

Pentru unele persoane ce povestesc eu aici poate fi egal cu zero, dar bucuria din sufletul meu nu mi-o poate lua nimeni, cand ma gandesc ca am legat atatea relatii, aprecieri si amintiri. Pentru mine a fost o experienta extraordinara, din care am invatat mult mai mult decat ma asteptam. Scrisorile de recomandare pe care le-am primit m-au emotionat enorm, cuvintele mi-au intrat direct la suflet.

Le multumesc enorm pentru ce m-au invatat, cum m-au facut sa ma simt si pentru toata admiratia lor fata de mine.

Femeia “singura” de sarbatori

Femeia “singura” de sarbatori

Dupa parerea mea sunt 3 tipuri de femei ce isi petrec sarbatorile singure:

Prima categorie

Amantele – saracele de ele, desi se bucura pe parcursul anului de atentie, sex si multe alte lucruri bune, raman cu buza umflata, cu telefonul in mana si cauta cu disperare sa se incadreze intr-un tablou ce miroase a putina fericire.

Stau lipite de telefon si asteapta un semnal de la domnul, care cine stie prin ce locuri isi rasfata acum partenera de viata. Desi pozeaza in femei puternice, fericite si mai ales independente, nimeni nu stie ce este cu adevarat in sufletul lor.

Sunt mai triste ca niciodata si desi rad cu gura pana la urechi, apar remuscarile. In niciun caz remuscarile fata de sotia domnului, ci remuscarile fata de situatia in care au ajuns, viata mizerabila pe care o au (referindu-ne stric la momentele mai sus precizate) si regretele ca nu pot fi ele in locul celor oficiale.

Parca le e si frica sa isi faca vreo analiza, pentru ca nu isi pot face singure rau si gasesc fel si fel de pretexte si explicatii absurde sa se compatimeasca si sa primeasca o incurajare de la alta prietena ipocrita care e tot in aceasi situatie, sau doar nu are chef sa isi oboseasca gura sa ii spuna ca nu e bine ce face.

Trebuie precizat ca sunt multe tipuri de amante (voi detalia intr-o alta postare). Cele care nu pot sta locului deloc, au mai multi barbati la dispozitie (de obicei toti sunt cuplati) si atunci cand se vad cu adevarat singure, incep iarasi vanatoarea. Le place adrenalina si filtreaza cu aproape oricine este acompaniat. Asadar, ele poate ca nu se plictisesc la fel de tare, dar tot triste si singure raman.

A doua categorie

Nefericitele (asa imi place sa le numesc) – desi sunt intr-o casnicie/relatie, au un barbat langa ele, nu dorm singure si primesc o imbratisare in Ajunul Craciunului – sunt mai triste decat amantele. Sunt mai singure ca niciodata, au sufletul gol si au ajuns sa iubeasca rutina.

Pune-te masa, scoala-te masa – aceasi lume, aceleasi glume e doar Craciunul sau Revelionul. Unele dintre ele mai au copii si chestia asta le mai alunga din durerea cauzata de lipsa de atentie din partea domnului.

Nu au curaj sa accepte situatia dramatica in care sunt si isi ocupa timpul cu fel si fel de lucruri mici pentru a uita ca el nu mai este cum era o data si ca acum totul se intampla doar de complezenta.

La bal, la petrecere sau doar la prieteni acasa, pozeaza in femeia (ne)fericita, zambeste, accepta aproape orice din partea lui – doar doar sa nu observe cineva ca de fapt totul e doar un teatru – danseaza daca el vrea, rade la glumele lui, il cara pe brate pentru ca a baut putin cam mult si uite asa a trecut si seara cu pricina – a mai trecut un an.

Se trezeste de dimineata in acelasi loc (langa el – poate patul este diferit, daca e vreo norocoasa sa fi plecat in vreo vacanta), acelasi gust amar, aceasi poveste – incepe rutina.

Oricat de mult ar ascunde toate lucrurile acestea in sufletul lor, sunt total nefericite si nu au curajul sa schimbe ceva. Ba e Craciunul, ba e revelionul, ba e ziua lui, ba e ziua copilului, a soacrei sau a mamei – mereu exista un astfel de obstacol. Asadar, asteapta sa treaca timpul si sa vina urmatoarea sarbatoarea – poate poate se mai schimba ceva. Sau nu!

A treia categorie

Ghinionistele – cele cu un barbat ce nu e acasa – plecat in vreo delegatie, cu munca sau din alte motive nefericite. Fac bradul singure, suspina de dor si cu ochii inlacrimati isi petrec sarbatorile singure. Viata a fost mai cruda cu ele si nu le-a dat sansa sa isi stranga iubitul in brate in noaptea sfanta de Craciun.

Nu vor sa vada pe nimeni, se refugiaza in singuratate si strang poza lui tare la piept. In cazul in care se inarmeaza cu putere si decid sa scoata capul in lume, sa se mai destinda cu cativa prieteni, nefericirea li se citeste pe chip. Isi doresc un singur lucru: sa fie langa el si atat.

Si cum nu gasesti padure fara uscaciuni, mai sunt si cateva “ghinioniste” care se bucura de situtia respectiva si profita la maxim, dansand in bratele altui domn, strangand o alta mana sau de ce nu…dormind intr-un alt pat. Ca nah…asa e lumea asta, plina de oportunitati.

Luna plina

Luna plina

Imi cer scuze celor care mi-au verificat blogul in ultimele zile si nu au gasit nimic nou. Probabil nu am avut inspiratia necesara, timp suficient si nici nu mi-am creat un ambient propice. M-am asezat de vreo doua ori in fata laptopului, dar nu aveam nicio idee.

Scriam 3-4 cuvinte si ramaneam blocata, undeva in ganduri pierdute. Nici astazi nu am, dar am zis sa imi las imaginatia libera si sa scriu orice, ceva…

Acum aproximativ 1 saptamana am cunoscut o persoana, o doamna ..De fapt, o vazusem mai de mult, o singura data, la mine in casa.. Dar din cauza agitatiei in care ma aflu in fiecare zi, nu am avut timp nici macar sa ii conturez chipul in minte. In viata noastra intra fel si fel de oameni, de cele mai multe ori in cele mai neasteptate moduri.

Mie, mi-a dat Dumnezeu sansa de a cunoaste in permanenta persoane noi, in diferite tari, orase, locuri..Fiecare persoana in parte m-a ajutat sa cresc, sa invat sau sa inteleg anumite lucruri. Unii dintre ei mi-au schimbat viata, altii m-au fortat sa stau departe. Insa toti, m-au ajutat sa devin persoana care sunt. Buna pentru unii, rea pentru ceilalti.

Personalitatea este un lucru care se dobandeste la nastere, dar care se si cladeste in timp, cu ajutorul lucrurilor traite si invatate. Un lucru l-am inteles de la ea: te nasti intr-o anumita zi, la o anumita ora, intr-o anumita zodie. Astrologia poate fi un mister care nu poate fi inteles de oricine.

In orice caz, primele scrieri care indica o harta astrologica dateaza inca de acum cateva mii de ani, cel mai vechi horoscop aflandu-se la Oxford, fiind datat in anul 410 i.Hr. Hipocrate, Aristotel si multi altii au studiat-o. Interpretarile au fost diferite, insa este clar ca o definitie logica a astrologie nu a existat si cred eu, nu va exista vreodata.

Planetele si pozitia lor joaca un rol foarte important aici. Asadar, felul in care sunt planetele asezate in momentul nasterii conteaza si mai ales influenteaza multe alte lucruri din viata si personalitatea noastra. Un lucru usor de inteles pentru toata lumea este luna plina.

Suntem mult mai agitati, unele persoane nu pot dormi, se intampla fel si fel de lucruri ciudate.. Din putinele lucruri pe care le stiu pana la ora asta, luna plina rezulta din aspectul de opozitie al Soarelui fata de Luna, rezultand un aspect tensionat.

Nu sunt eu in masura sa spun mai multe despre astrologie, insa un lucru e cert: am invatat curand ca nimic nu este intamplator si mai ales cunoastem anumite persoane atunci cand trebuie, dintr-un anumit motiv, explicabil sau nu.

Am intalnit diferite tipuri de persoane: pozitive, negativiste, ambitioase, delasatoare si tot asa. Fara sa imi dau seama, in momentul acela al vietii, intram in starea lor, in felul lor si imi schimbam personalitatea in functie de visele si aspiratiile lor.

Nu total bineinteles, doar pentru o scurta perioada de timp. Persoanele care imi faceau cele mai multe promisiuni ma dezamageau cel mai repede. Ma faceau sa visez si sa imi doresc, insa asteptam zadarnic, fara niciun rezultat. Poate pentru ca ei, in drumul lor, foloseau energia, timpul si ambitia mea pentru a ajung undeva, la ceva.

Am fugit repede de oamenii astia, nu stiu cum, insa am simtit. In acelasi timp, am intalnit persoane care mi-au redat increderea, m-au indrumat si m-au sustinut. Putine sunt persoanele care au putut vedea potentialul din mine si au stiut intr-un fel sau altul sa ma ghideze spre ceea ce imi doresc.

Mi-au deschis ochii si m-au fortat sa las masca acasa si sa fiu eu. Si acum, imi trece prin minte, un domn mai in varsta, fost politician, cu care pot discuta ore in sir, parca inghitind fiecare cuvant, facandu-ma sa imi doresc mai mult in fiecare zi. Pentru ca, in permanenta imi spune ca pot.

Nu stiu de ce am nevoie de increderea asta acordata din partea anumitor persoane. Tot ce am reusit pana acum a fost datorita cuiva. Incepand de la parinti, prieteni sau pur si simplu oameni total straini de mine.

Eu vreau sa cred ca departe de rautate asta ce ne inconjoara in fiecare zi, se ascund niste fiinte minunate, care doar folosesc diferite masti pentru a supravietui sau a reusi.

Vrem sau nu, intalnim si persoane care ne mint, ne inseala, ne dezamagesc. Nu este nicio problema. Asa trebuie sa fie, si trebuie sa invatam ceva.. Ce? Nu pot spune exact, difera de la persoana la persoana, de la caz la caz. Insa, oamenii astia care ne abandoneaza si ne fac sa suferim si sa ne pierdem timpul, ne ajuta sa apreciem mai mult persoanele dragi si bune din viata noastra.

Pentru ca oricine are pe cineva care ii da o stare de fericire, cu care imparte un anumit tip de dragoste si cel mai important, genul acela de persoana cu care poti fi tu din toate punctele de vedere.

Legea atractiei joaca un rol important in fiecare zi, pentru mine cel putin.Daca sunt generoasa si pozitiva, atrag astfel de oameni. Daca judec, sunt judecata, si tot asa. Hotii de energie sunt cei mai periculosi si cel mai greu de pastrat, in general. Oricum, nu accept usor pe oricine in viata mea. Am trecut prin diferite etape, cand credeam ca stiu tot, mai bine ca oricine.

Insa mi-am demonstrat ca totul era la nivel verbam, pentru ca la nivel mental, subconstientul meu accepta cu greu ca nu este asa. Intentia este una dintre cele mai putenice emotii pe care tu ca persoana le poti avea. Intentia de a accepta. Inca invat, cresc si accept

Noapte buna

Noapte buna

El intra in casa, imbracat in costum, cu cravata. Tu, moarta de oboseala. Mancare, copii, curatenie si servici pe deasupra. Nu stii nici tu cand ai avut timp si de coafor. Mereu impecabila. Totul pus la punct. Esti nervoasa. A intarziat , parul lui iar e ravasit, sireturile sunt legate altfel decat de dimineata… Butonii abia daca se mai vad. A fost la fotbal cu baietii. El nu te mai vede, tu il doresti. Te asezi la masa. Cina e gata, copiii dorm. Ai pus si cateva lumanari..

Tu intr-un capat, el in celalalt. Oare a observat ciorapii negri, cu dunga perfecta pe spate? Probabil nu. Ai slabit.. Pentru el.. Sala de cateva ori pe saptamana, fara paine dupa 7, masaje peste masaje.. Ahh.. Cred ca singurul lucru care l-a vazut este soldul contului.. Merge din ce in ce mai jos. Te intreaba asa intr-o doara “da ce faci cu banii?”. Incerci sa ii explici, nu intelege sau poate ca nu te aude.

Torni niste vin rosu. Analizeaza sticla, e incantat. Anul e bun! Ia paharul in mana si se uita pierdut la tine: “sunt foarte obosit”. Incepi sa te arcuiesti. Te atingi usor pe picior, iti treci mana prin par. Te uiti la el dornica. El cu capul in farfurie. Te ridici, te apleci. Se ridica si el. Incepi sa fierbi..speri ! Te ia in brate. Inima iti bate tare. Astepti, tremuri. Te saruta pe frunte si pleaca : “noapte buna”.

O stare…

O stare

Dar oare de ce nu pot sa scriu cand sunt fericita? Cuvintele imi bajbaie prin cap, mainile se joaca cu literele de pe tastaura, inima imi bate tare, respiratia imi este din ce in ce mai rapida…sufletul imi este bucuros.

Fara niciun fel de explicatie, astazi mi-am trecut prin minte orasele pe care “le-am iubit”, orasele sufletului meu. Emotiile, drumurile, trairile – mi-au facut corpul sa tresara. Nu stiu daca de dor sau de nebunie. Am parcurs kilometrii intregi, eu cu mine, poate cu un CD si multe bagaje. Conduceam si zambeam amintindu-mi multe lucruri frumoase, multe iubiri si de doua ori mai multe sentimente.

Mi-am trait mereu viata cum am vrut, am iubit pana la refuz si am urat cu toata puterea. Sunt un om al iubirii, un om ce se hraneste cu veninul dragostei, un om ce creste in fiecare zi. Poate ca timpul m-a maturizat intr-o oarecare masura, insa cu siguranta nu m-a linistit. Ma uit la anumite femei si nu pot spune decat ca sunt goale.

Nu stiu sa iubeasca. Sau poate doar nu stiu sa arate. Dar la ce folos sa iubesti daca nu stii sa arati? Iubirea si dragostea iti ies prin pori, creeaza un amalgam…de nebunie (as zice). Toate adunate se transforma in dependenta.

Cel mai periculos tip de dependenta este dependenta de iubire, de o persoana, de anumite trairi si stari – din pacate nu se trateaza. Iubeste! Iubeste-te! Iubiti-va! Iubiti-ma! Iubiti dependenta!

Prima Oră De Pian

Prima Oră De Pian

Astazi am avut prima ora de pian. Imi doream de mult timp sa ma apuc, dar de fiecare data intervenea ceva. Inseamna ca nu trebuia sa se intample atunci. S-a intamplat astazi.

Mi s-a parut minunat, sunt pur si simplu fascinata. Desi ma doare capul si inchieturile mainilor – sunt fericita! Foarte fericita.

Mi-am dat seama cat de important este sa faci ceva ce iti place. In nebunia in care traim acum, trebuie sa pastram putin timp pentru noi, pentru sufletul nostru. Nu e nimic mai frumos decat o fata zambitoare, un suflet implinit si o zi superba.

Incearca sa iti pastrezi o ora pe saptamana (minim) pentru a face ceea ce iti doresti – ceva ce te relaxeaza sau doar ceva ce vroiai sa faci de mult, insa ai lasat ideea intr-un coltisor printre gandurile tale. Incepe de astazi, chiar acum.

Timpul trece, nimic nu asteapta. Timp liber avem toti – oricine isi poate petrece ore in sir in fata laptopului/ televizorului. Stiu ca acesta este cel mai simplu mod de a te relaxa, insa e pacat de timpul si posibilitatile tale: joaca tennis, alearga, canta, citeste…fa ceva – pentru ca in primul rand o faci pentru tine. O primavara superba va doresc, plina de satisfactii si bucurii.

Posterele pe Pereți – Mai Țineți Minte Acea Perioadă?

Posterele pe Pereți

Mi-am adus aminte astazi de posterele de pe pereti. Imi lipseste perioada aceea cu desavarsire, dar sunt sigura ca le lipseste si mai tare copiilor din ziua de azi. Era un intreg proces, saptamani de asteptare, schimburi intre colegi, decupari din reviste si mult scoci/lipici pe pereti. Artistii chiar aveau fani, sustineau concerte fenomenale si alergai ca un nebun cu cd-ul in mana, poate – poate apuci sa ceri un autograf.

Aveam un casetofon, destul de mare ce-i drept, nu stiu de unde facusera ai mei rost de el si multe casete. Cd-urile au aparut mai tarziu in lumea mea. Ma chinuiam cu pixul sa dau banda inapoi atunci cand butonul de “rewind” nu mai mergea.

Retineam cu exactitate minutul si secunda cand incepea piesa mea favorita. Il luam dupa mine peste tot. Am uzat la un moment dat caseta “3 Sud Est”. Traiam muzica altfel. Desi acum realizez ca nu a fost ceva calitativ, pot spune ca a fost ceva mult mai important decat calitate: a fost copilaria mea.

Sufeream din dragoste pe melodiile lor si dansam in oglinda cu spray-ul in mana – pe post de microfon. Scriam mesaje inspirate din cantecele respective si nu mai puteam de bucurie cand se auzea la Radio, in masina, melodia pe care eu o stiam de la cap la coada.

Putin mai tarziu, aparuse o nebunie cu formatia “Blue” – niste tipi frumosi, inalti si aratosi. Habar nu aveam engleza, insa cantam in acelasi timp cu ei: fredonam cuvintele asa cum le intelegeam eu. Britney Spears a fost alta nebunie de-a mea. “Ops I did it again” era piesa mea preferata. Cred ca aveam vreo 10 ani, codite multe in cap – asa se purta, erau fetele de la “Andre” care “impuneau” ce se poarta si cum se poarta.

Desi multa lume le-a judecat pe cele doua Andree, mie mi-au facut copilaria mai frumoasa. Aveau versuri usoare si ritmatice. Eram fan Andreea Antonescu. La un moment dat, printr-o cunostinta a ajuns la mine acasa. Tin minte ca a dormit la noi cateva seri.

Cand a plecat, nu am mai lasat pe nimeni sa intre in camera respectiva: era camera Andreea Antonescu. Ma laudam peste tot, imparteam autografele ei si simteam o bucurie in suflet pe care nu o mai simtim in ziua de azi. Nu ne mai bucuram la fel.

Opreste-te putin si adu-ti aminte. Tu ce postere aveai pe pereti? Care este artistul care ti-a marcat copilaria, intr-un mod placut. Dupa cine suspinai la marginea scenei si al cui autograf inca-l mai ai?

Pranzul in port

Pranzul in port

Am ajuns acasa, rupta de oboseala. A fost una dintre zilele acelea cand nu ai timp nici sa mananci, fumezi tigarea pe jumatate si esti tot timpul cu ochii pe ceas. Imi place mult sa povestesc, sa stau pe terasa, sa beau un vin bun sau sa merg sa mananc ceva ce imi place. Incerc sa imi pun intalnirile intr-un mod cat mai placut, in locurile mele preferate.

Astazi mi-a fost pofta de scoici. Asa ca la ora 1 eram cu domnul si doamna S. la terasa mica din port. Parca ma durea corpul. O noapte pierduta se simte – am imbatranit. Machiajul acopera foarte bine cearcanele, dar parca imi tarasc picioarele de parca ar fi doua buturugi.

Ce ma enerveaza cand e soare afara si sunt intr-o intalnire “profi” si trebuie sa imi dau ochelarii jos. Cu ochii stransi (mai bine eram pe o plaja acum cu un cocktail in mana) le zambesc frumos domnilor din fata mea. Incerc oare cum sa ii impresionez. In momentul acesta eu am mai multa nevoie de ei, decat dansii de mine.

– Ce rochie frumoasa aveti. Ma impresionati mereu cu tinutele dumneavoastra sofisticate. Intotdeauna totul este impecabil.

O vedeam cum incepe sa isi indrepte spatele, sa isi aranjeze rochia si sa duca mana spre cercei.

– Cerceii sunt superbi.

– Cartier (Abia astepta sa ii zic ceva de ei pentru a se putea lauda).

Deja ma plictiseam sa ii fac complimente gratuite. Nu tine prea mult la mine – asa de inceput – dar ajunge. Domnul era pierdut in spatiu. Se uita absent la barcile alea si tragea cu putere din trabuc. Ma inecam in fumul lui si incercam sa il evit cat pot de mult – niciun rezultat.

In timp ce ii faceam semn ospatarului sa vina sa ne ia comanda imi suna telefonul (cel privat – la naiba, am uitat sa il dau pe silent). Imi cer scuze in timp ce ma chinui sa il gasesc in geanta mea imensa si dezordonata – E iar numarul acela care se termina in multe zerouri.

– Poti sa raspunzi draga mea, nu ne grabim.

Vai dar ce persoana intelegatoare.

– Stati linistita, nu e important. (Il arunc din nou in geanta si parca simt cu imi tremura picioarele si nu ma mai pot concentra)

Am simtit cum domnul S. era in sfarsit interesat. De ce era interesat? Nu inteleg? Era un simplu telefon. Mi-a zambit usor si se uita fix la mine – iar tragea din trabuc.

Nu am mai avut pofta de mancare. Chiar daca imi era pofta de scoici, nu mai voiam. Nu stiu care a fost cauza – probabil de la fumul din jurul meu. Incercam sa vorbesc mult, sa mai treaca timpul. Dansii abia mancau – imi venea sa le bag furculita pe gat. Parca as mai fi scos telefonul sa vad daca a mai sunat. Mai bine nu – am treaba acum, sunt intr-o intalnire importanta si nu stiu daca si cand voi mai avea posibilitatea sa stau cu acesti doi minunati domni veniti tocmai din Franta sa ia “pranzul” cu mine.

Ospatarul acela chipes isi face din nou simtita prezenta si ne intreaba cu un accept puternic italienesc: “Coffee, tea, dessert…?”

Eu refuz multumita, in timp ce doamna vrea Cheese Cake. Zambesc fortat si ii spun ca nu e foarte buna aici si ca ii recomand cafeneaua de la colt. Nu a avut niciun rezultat. Inca 30 de minute pierdute. Obtinusem ce voiam, semnasera contractul – deci – puteam sa plec…Nu?

Nu trec 10 minute si vine managera restaurantului.

– Miss B….?

Am sarit ca arsa:

– Ce s-a intamplat?

– Aveti un buchet de flori la…

Nu am mai lasat-o sa continue.

– Nu vedeti ca sunt intr-o intalnire? Vin eu dupa ce termin.

Eu eram singura persoana nervoasa. Toata lumea zambea. ( Iar si-a schimbat pozitia domnul S.) M-am inrosit toata cu siguranta. Am incercat sa schimb repede subiectul, ca nu cumva sa ma intrebe cineva ceva.

Nici nu stiu cum am platit. In receptie statea intr-o vaza imensa un buchet de trandafiri albi. Nu stiam ce sa fac – sa ma apropii sau sa plec. Mi-am lipit mainile de obraji si ma gandeam: il vreau si nu il vreau. Scot telefonul din geanta – nu mai aveam niciun apel. (Ce ciudat ca mi-as fi dorit sa am).

Mi-a schimbat ziua buchetul asta de flori. A trebuit sa merg sa il las acasa. (Oare de ce ma mint singura?). Am ajuns si l-am pus la geam, langa pian.

14.27 – One message sent – “Multumesc. Sunt superbi.”

Intr-un mod foarte ciudat, toata ziua am asteptat un raspuns. Nimic. Eram stresata, imi verificam telefonul din 10 in 10 minute. Degeaba. M-am resemnat. Mai aveam multe de facut pentru ziua respectiva.

Copyright © 2019 Scepter Marketing. All rights reserved.