Gata e weekend. Mi-am pus geanta pe umar si am plecat. Vreau sa ma bucur de fiecare minut in orasul asta, de fiecare cladire. Chiar daca e sufocant de cald, aproape 45 de grade nu ma intereseaza. Merg in Xintiandi. Un loc plin de terase, fara masini. E locul cel mai placut din Shanghai dupa parerea mea. Imi iau o cafea si ma asez pe terasa, trag ventilatorul langa mine, imi pun ochelarii la ochii si incep sa privesc.

Trec atatea persoane pe aici. Unii se plimba, alti se grabesc. Mai sunt si grupuri mici care incearca sa se decida la ce restaurant sa se aseze. Este atat de cald, dar pentru ei nu conteaza. Imi place cel mai mult sa imi aleg coltul meu, sa par invizibila si sa incep sa analizez. Toti oamenii au cate o poveste, o fericire, o suparare. Sentimentele sunt la fel, indiferent de nationalitate, inaltime, salariu sau atitudine.

Vezi și: Despre călătoria meaîn Beijing

Pe unii pot sa ii descifrez mai usor. Dar cei care sunt complicati sunt cei mai interesanti. Cu totii ascundem lucruri, expunem ce vrem, pretindem cum vrem. Dar eu tot timpul am spus ca limbajul corpului spune mai mult decat 1000 de cuvinte. Fiecare persoana are gesturile ei, felul ei de asi exprima sentimentele, dar intr-o proportie destul de mare toti avem acelasi expresii pentru expunerea starii interioare.

Imi place sa ma uit la cupluri. Mi se pare atat de usor sa observ conexiunea dintre ei. Ea se uita in ochii lui, il mangaie incet, el e cu mana pe telefon, cu privirea in alta parte. Nu imi place. Ma gandesc la dorinta din sufletul ei. Are asteptari prea mari si el parca e absent in toata treaba asta. Poate e doar imaginatia mea, si felul in care vreau eu sa ii vad, dar oricum, ma uit in alta parte. La fiecare masa sunt 2,3, 4 sau chiar 5 persoane. Eu sunt singura. Ma intreb ce or gandi ei despre mine? Sau poate ca nici nu m-au vazut.

Imi atrag atentia doi copii mici, o fetita si un baietel. Incerc sa imi imaginez ce gandesc ei, la varsta asta. Si eu am fost ca ei, si mi-ar fi placut sa imi pot aduce aminte. Ei doi fac abstractie de tot, de soare, de aglomeratie.. pur si simplu se joaca, alearga tinandu-se de mana dupa un balon. Par amuzant, as vrea sa incerc si eu.

Mi se pare atat de amuzant, excitant si interesant sa te rupi putin din filmul real al vietii si sa privesti de afara, de pe margina, dintr-un colt. As vrea sa alerg si eu dupa balon.

Nu am mai scris de mult, nu pentru ca nu am vrut, ci pentru ca nu am avut timp. Am mai asternut cateva fraze pe diferite carnetele, dar acum nu le pot dezvolta, pentru ca nu mai sunt in starea in care eram cand le-am scris.

Sunt in tren intr-o calatorie interesanta. Am plecat de la Shanghai spre Beijing. A inceput sa imi placa China, deci vreau sa vad si mai mult, sa aflu si mai multe despre ei, despre cultura lor. In ultimele zile, mama a fost aici cu mine, deci am luat la pas orasul si am cotrabait in inima lui.

Dimineata, la pranz sau seara, mereu era ceva nou, ceva interesant sau o cladire parca aparea din senin, desi fusesem acolo de mai multe ori. Caldura a fost si este inca naucitoare, ba chiar ajunge la 35-40 de graade, dar cu geanta pe umar, pantofi comozi si haine subtiri am alergat dintr-un loc in altul.

Deja unele locuri imi trezesc amintiri. Am fost un grup minunat aici, pe unii dintre ei ii stiam deja, pe unii am ajuns sa ii cunosc. Ma pot considera norocoasa pentru ca am avut oportunitatea asta, si mai ales pentru ca m-am adaptat si integrat destul de usor. Au inceput sa plece pe rand in ultimele zile. Parca de desfacea puzzle-ul pe care l-am format toti aici impreuna. Cu cat o piesa disparea, cu atat farmecul nu mai era acelasi.

Acum parca si cladirile hotelului sunt goale, strazile pustii si singurul lucra care ne-a ramas celor care inca suntem aici sunt amintirile. Am fost ca o familie, toti departe de casa si de ai nostri. Nici nu ne-am gandit ca zilele astea vor veni, si mai ales nu ne-am gandit ca exista posibilitatea sa nu mai fim niciodata in aceasi formula.

Fiecare s-a intors la treaba lui, la viata si rutina lui, intr-un colt diferit al pamantului. Asa cum eu povestesc aici, sunt sigura ca si ei, toti ceilalti, povestesc familiei, prietenilor.

Dupa fiecare experienta tragi linie si vezi cu ce ai ramas. Eu am invatat de la ei, ei au invatat de la mine. Si mai ales, China ne-a invatat pe toti lucruri pe care nu le stiam, pe care nu le poti citi in carti, sentimente pe care le simti inauntrul tau, si poate nu le explici la nimeni niciodata.

Sunt genul de persoana rece la inceput, nu ma arunc in conversatie, pastrez distanta si analizez. Exact asta am auzit din gura tuturor celor care m-au cunoscut aici. Dar o data ce am depasit bariera, pot spune cu voce tare ca suntem prieteni pe viata. Despre unii am aflat mai mult, despre altii mai putin. Atatea personalitati diferite, obligate sa traiasca impreuna. Cred ca uneori poate fi dezastros.

Tradita, cultura, familia, religia, afinitatea politica, toate pot fi diferite fata de persoanele din jurul si grupul tau. Ajungi sa te adaptezi, sa asculti si sa digeri. Asa inveti sa fii mai calm, mai diplomat, mai delasator.Tin minte si acum prima zi cand toti am ajuns aici si vroiam sa ne intoarcem acasa, nu ne placea nimic, eram nemultumiti, dezamagiti de tot si de orice, nu conta nimic, cuvintele care ne stateau pe buze erau: nu imi place.

Si dupa 1 luna si ceva toti au plecat cu parere de rau, cu lacrimi in ochii si cu sufletul strans. Lasau in urma ceva ce construisera cu greu, prietenia cu un om necunoscut.

Si cum every summer has a story, povestea acestei veri este China. Aglomerata, calduroasa, agitata.. a fost o experienta minunata si inca mai am mult de descoperit. Beijing vin!