Despre Afrodiziace – Cat de eficiente sunt?

afrodiziace

In acest articol va voi prezenta in detaliu tot ce aveti nevoie sa stiti despre afrodiziace. Vreau sa fac lumina in acest subiect controversat, sa clarific anumite lucruri. Va voi prezenta toate lucrurile bune si mai putin bune ale acestor suplimente pentru ca voi sa fa faceti o parere despre ele. Asadar, vom incepe cu inteputul.

Ce sunt afrodiziacele?

Un afrodiziac este o substanta care creste senificativ libidoul unei persoane.

Afrodiziacele nu trebuie sa se confunde cu pastilele pentru ferticlitate, deoarece scopul lor este de a face sexul mai placut si nu de a ajuta la conceperea unui copil.

Care este originea afrodiziacelor?

Afrodisiacele au existat „de cand lumea”. Acestea se afla in mituri, in legende, in folclor, in superstitii si chiar si in jurnalele stiintifice ale umanitatii. Iata cateva locuri unde au fost mentionate:

  1. Afrodita, considerata zeita sexului si a frumusetii s-a nascut in mare. Asta a facut multe persoane sa creada ca fructele de mare din Insulele Marii Mediteraneene contin o substanta care face sexul mai placut.
  2. Multi il considera pe Casanova maestrul seductiei. Se spune ca acesta obisnuia sa seduca virgine cu scoici crude. Asadar, multi oameni au considerat scoicile ca fiind un afrodiziac puternic pentru mult timp.
  3. Montezuna a fost un cuceritor aztec de temut in vremurile antice. S-a crezut ca acesta consuma 50 de cesti de ciocolata inainte de a se duce in vizita la nevestele lui. Acesta este unul din motivele pentru care se considera ca ciocolata este simbolul dragostei si al sexului.

Ce gust au?

In vremurile antice, multe afrodiziace erau preparate folosind ierburi amare si condimente. Se spune ca acestea aveau un gust ingrozitor si erau folosite doar de persoanele care doreau cu orice pret sa mentina scanteia aprinsa.

Cu toate astea, cu timpul, afrodiziacele au devenit din ce in ce mai dulci. In zilele noastre, gustul suplimentelor afrodiziace este asemanator cu ciocolata sau cu multe alte alimente cu gust placut. De fapt, in zilele noastre sunt atat de multe varietati de arome incat ti-ar lua o viata sa le incerci pe toate.

Afrodiziacele functioneaza?

Majoritatea afrodiziacelor antice erau bazate pe superstitii, legende sau mituri iar oamenii le incercau fara sa aiba dovezi stiintifice. Evident, scriitorii nu aveau cunostinte medicale iar efectele alimtenelor despre care scriau acestea nu erau nici pe departe adevarate. Putem doar sa speculam ca motivul pentru care functionau la unii oameni era datorita efectuli placebo.

efectele-afrodiziacelor

De fapt, inca mai exista afrodiziace cu efect placebo precum florile. Se spune ca florile creeaza o atmosfera romantica, insa aceasta este doar datorita efectului placebo, ele nu au acest efect – sunt doar niste plante obisnuite, si nici macar nu sunt consumate. Cu toate astea, multe persoane considera sexul mai placut intr-o camera plina cu flori.

In ceea ce priveste afrodiziacele, s-au facut multe teste si s-au observat efecte pozitive pentru si s-a dovedit ca acestea chiar functioneaza. Ingredientele pe care le contin sunt cunostinte prin studii stiintifice pentru efectele lor asupra libidoului. De fapt, chiar exista unele afrodiziace pe care medicii le recomanda pacientilor care au probleme de natura sexuala.

Cu toate astea, s-au infiltrat si foarte multe companii care vand, cum s-ar spune „sperante false”. Sunt multe branduri care vand afrodiziace cu efecte placebo si este bine sa ne ferim de acestea. Nu de alta, dar nu cred ca vrei sa dai banii pentru ceva ce nu iti ofera nicio sansa ca ar functiona. Asadar, in continuare iti voi prezenta unele afrodiziace care chiar functioneaza.

Erotisin Forte

Acesta este unul din primele pe care le recomand deoarece mie imi place foarte mult. L-am folosit de multe ori, inca il folosesc in mod frecvent si niciodata nu s-a dovedit ineficient. Nu sunt foarte naiv de felul meu, asadar efectul placebo nu are efect asupra mea. De ficare data cand am incercat Erotisin Forte, a functionat.Pot sa spun cu siguranta ca functioneaza. Sunt confectionate de Milan.

erotisin-forte

Asta nu o spun doar eu, insa cu un mic search pe Google vei observa foarte pareri pozitive despre acest afrodiziac.

Spanish Love Drops

Denumit si Musca Spaniola, acest afrodiziac este ideal pentru cresterea libidoului cuplurilor de pretutindeni. Ce e drept, nu l-am incercat de multe ori insa oricand l-am folosit, nu a dat gres. Eu oricum folosesc afrodiziace constant, nu pentru ca am nevoie de ele ci pentru ca imi doresc senzatii mai intense, iar aceste afrodiziace ma ajuta. Este confectionat de un brand renumit pe nume Cobeco, un gigant in industria suplimentelor sexuale.

spanish-love-drops

Exista branduri ilegale?

Cu siguranta, chiar destule! Sunt multe branduri care folosesc substante interzise, netestate care pot face rau. Este bine sa ai grija de unde comanzi suplimente, pentru ca daca un sex shop din care cumperi nu cere autorizatie celor de la care cumpara produsele, e posibil sa aiba afrodiziace contrafacute pe stoc. Eu recomand JustLove.ro pentru ca cei de acolo au doar produse autorizate.

Cum imi dau seama care afrodiziace sunt bune?

Datorita internetului, acum poti sa afli ce afrodiziace sunt bune din confortul casei tale. Iata cum poti face asta:

  1. Nu cumpara din locuri sau de pe website-uri dubioase. Daca un prieten vrea sa iti vanda antibiotice la pret mic, accepti? Bineinteles ca nu, nu ai incredere! La fel este si cu afrodiziacele. Trebuie sa cumperi doar din locuri in care ai incredere sau de pe website-uri pe care le cunosti.
  2. Afrodiziacele sunt scumpe. Cele care sunt vandute la pret foarte mic, poti fi sigur ca nu sunt bune de nimic. Trebuie sa fie cel putin 40 RON pentru a fi legitime, nimeni nu ti le va vinde mai ieftin de atat. Motivul pentru care nu costa mai putin este ca controlil calitatii, inspectiile si toate celelelalte legislaturi costa bani pe care producatorul si-i scoate prin pretul produsului.
  3. Cumpara doar de la branduri cunoscute. Brandurile mari sunt foarte populare si iti ia maxim 5 minute sa le gasesti pe retelele de socializare. Acestia au multe recenzii care te ajuta sa iti faci o parere despre brandul lor. Afrodiziacele bune sunt cunoscute si probabil ca multi prieteni de ai tai au auzit de ele. Intreaba-i, nu e nicio rusine!
Este periculos consumul de afrodiziace?

Aceasta intrebare este foarte comuna. Multi oameni considera ca afrodiziacele sunt periculoase, cu toate ca nu au nicio dovada in acest sens. Afrodiziacele legale nu iti fac niciun rau. Este adevarat ca sunt si cele ilegale, dar acelea nici macar nu sunt afrodiziace, acelea sunt produse al caror scop este sa pacaleasca oamenii disperati.

Concluzie

Este important sa cauti bine un afrodiziac inainte sa il cumperi. Nu de alta, dar nu vrei sa dai banii pe ceva ineficient. Cele doua recomandari facute de mine mai sus ar fi cele mai bune variante dupa parerea mea, insa cu siguranta exista si altele pe piata foarte bune: eu ti-am prezentat doar ce am testat.

Histeroscopia – O examinare Endoscopica. Indicatii si Procedura

Histeroscopia

Nu toate patologiile uterului pot fi identificate cu exactitate folosind metode neinvazive, uneori este nevoie de histeroscopie. Aceasta este o examinare endoscopică a cavității uterine, efectuată sub anestezie generală, utilizând un dispozitiv introdus prin cervix. Acest dispozitiv este echipat cu o cameră foto și o lumină de fundal, care permite medicului să examineze întreaga cavitate, orice schimbări ale membranei mucoase și să detecteze polipii, fibroamele, zonele neoplaziei sau orice alte anomalii în detaliu. În plus, în timpul procedurii, se poate face o biopsie, efectua anumite manipulări terapeutice. Dar cu inflamație acută sau alte situații, histeroscopia este interzisă. Cum se realizează pregătirea și cercetarea?

Indicatii pentru histeroscopie: patologia uterului si a anexelor

Acest studiu nu este atribuit tuturor femeilor, există anumite indicații pentru efectuarea histeroscopiei. Dintre acestea, principalele sunt considerate prezența infertilității sau a avortului spontan recurent, sângerări de origine necunoscută, suspiciunea de procese tumorale uterine, atât benigne, cât și canceroase. În plus, permite detectarea miomului uterin și polipii endometriali, septul sau aderențele în interiorul cavității. Dacă, conform rezultatelor examinărilor preliminare, uterul prezintă anomalii în structură, histeroscopia permite clarificarea tipului și severității funcției endometriale. Dacă este necesar, în cursul studiului se efectuează manipulări, vasele de sângerare sunt căutate, polipii sunt îndepărtați și se ia o probă de țesuturi modificate pentru biopsie.

Histeroscop: un dispozitiv introdus prin cervix

Procedura se efectuează într-o cameră de operație sau într-o cameră separată, sub anestezie generală. Histeroscopul este alcătuit dintr-un tub lung și rigid care are o cameră cu iluminare din spate pe porțiunea de inserție. În interiorul tubului sunt conectate cabluri la calculator și monitor. Pe cablul cu fibră optică, care este pus înăuntru, online, imaginea din dispozitiv introdusă prin colul din interiorul organului este reflectată pe ecran și într-o vedere mărită. Acest lucru permite examinarea în detaliu a întregii membrane a mucoasei, pentru a descoperi diversele sale anomalii. În plus față de uter însuși, zona gurii trompelor uterine este examinată. Datele obținute în studiu, se pot scrie pe disc, ceea ce face posibilă consultarea în cazuri controversate cu alți medici.

Manipularea este un dificilă, necesită pregătire, dar histeroscopia însăși este sigură pentru pacient față de alte tehnici. Într-o ordine planificată, este arătată după 7-10 zile după prima zi de sângerare menstruală. Dacă aveți nevoie de date urgente, aceasta poate fi atribuită oricărei zile a ciclului.

Procedura: anestezie și tehnologie

Înainte de procedură, testele și frotiurile sunt luate pentru a elimina infecțiile și inflamația acută. Cu câteva zile înainte ca studiul să impună interzicerea intimității, utilizarea comprimatelor și a supozitoarelor vaginale, nu puteți folosi tampoane și nu puteți face duș. Cervixul și corpul acestuia sunt foarte sensibile și vulnerabile, au receptori de durere, astfel încât procedura este efectuată sub anestezie, astfel încât femeia să nu se miște și să nu sufere disconfort. În plus, studiul poate necesita manipulări destul de dureroase, din cauza anesteziei indicate, deși va fi pe termen scurt și la un nivel cât mai sigur posibil. Înainte de a conduce un histeroscop, cervixul se dilată cu 1-2 cm, astfel încât să se poată intra în tub în mod normal. Întreaga procedură din momentul dilatării colului uterin până la sfârșitul examinării nu durează mai mult de 30 de minute, dar depinde de scopul principal al histeroscopiei. La final, dispozitivul este scos din uter, femeia este scoasă din anestezie. Dacă trebuie să se efectueze proceduri terapeutice mai lungi, anestezia este prelungită.

Ce va avertiza doctorul după procedură

În pregătirea procedurii, medicul va avertiza femeia că, după manipulare, pentru o anumită perioadă de timp, poate apărea o ușoară durere și un sentiment de spasm în abdomenul inferior, în proiecția uterului. Poate să apară prezența secreției sângeroase din tractul genital, care este asociată cu extinderea colului uterin. Medicul va explica imediat că aceste simptome nu sunt periculoase și sunt rezultatul manipulării în sine. După intervenție, abstinența sexuală este indicată timp de 5 zile în timpul procedurilor de diagnostic și până la 3 săptămâni, dacă s-au efectuat acțiuni terapeutice.

Contraindicații și complicații: inflamație, sângerare

Înainte de procedura este important să se evalueze toate contraindicațiile disponibile. Deci, este interzisă efectuarea histeroscopiei, dacă există inflamație acută a organelor pelvine. În plus, pe fundalul vaginitei sau vaginitei bacteriene, există un pericol de infecție și apariția unei inflamații a cavității uterine, astfel încât procedura este anulată până la vindecarea completă. Nu se poate efectua în timpul sarcinii, pe fondul hemoragiilor severe din uter și al cancerului de col uterin.

Procedura se referă la numărul de celule invazive, atunci când acestea sunt pătrunse de dispozitiv în uter. Chiar și cu respectarea deplină a tehnologiei, sunt posibile complicații, mai preconizate în cazul încălcării recomandărilor medicului în perioada de după histeroscopie. Poate sa apară pericol de inflamare a uterului (endometrita), ca urmare a infecției. Manifestările principale se vor agrava după câteva zile, există stare generală de rău, febră, tragerea sau apăsarea durerii sub pubis, în interiorul pelvisului și descărcarea sângeroasă, maro sau purulentă. Una dintre complicații este perforarea uterului. O astfel de complicație este una dintre cele mai rare, dar foarte periculoase, asociate cu manipulări bruște, încălcarea tehnicii operației. Se caracterizează prin dureri acute și o scădere bruscă a tensiunii, sângerare intraabdominală.

De asemenea, este posibilă sângerare în timpul procedurilor terapeutice, iar apoi femeia necesită supraveghere medicală. De obicei, sângerarea nu este abundentă, nu durează mai mult de 2-3 zile.

Până în prezent, histeroscopia se referă la una dintre metodele utilizate în mod activ, care ajută la clarificarea imaginii patologiei și la efectuarea unei serii de proceduri terapeutice.

Boala Menetrier

Boala-Menetrier

Boala Menetrier este o afecțiune patologică extrem de rar diagnosticată, în care mucoasa gastrică este îngroșată semnificativ, cu formarea ulterioară a elementelor chistice și adenomatoase. Din punct de vedere morfologic, această patologie se caracterizează prin modificări hipertrofice pronunțate, cu grosimea pliurilor membranelor mucosae, ajungând la doi sau mai multe centimetri. În prezent, cauzele exacte ale acestei boli nu au fost stabilite. Se poate manifesta ca tulburări dispeptice, deteriorarea stării generale a bolnavului și alte semne. Prognosticul pentru acest proces patologic este relativ favorabil. Există cazuri în care el regresează independent după câțiva ani.

Această boală este numită și gastrită hipertrofică. După cum am spus, este foarte rară. Până în prezent, în literatură au fost descrise doar aproximativ 3 mii de cazuri. S-a constatat că bărbații au de aproape trei ori mai multe șanse decât femeile să sufere de o astfel de afecțiune. În acest caz, incidența maximă scade în intervalul de vârstă de la 30 la 50 de ani. În ceea ce privește copiii, au fost înregistrate doar câteva cazuri.

Datorită faptului că această afecțiune este o patologie rară, în prezent există încă multe momente inexplicabile privind cauzele și mecanismul de dezvoltare. De mult timp, acest proces patologic a fost considerat o afecțiune precanceroasă. S-a constatat că aproximativ 10% din persoanele care au prezentat acest diagnostic, formează ulterior adenocarcinomul stomacului. Totuși, chiar și cu ajutorul numeroaselor studii histologice, nu a fost posibil să se stabilească o relație de cauzalitate între aceste două boli. În acest sens, boala Menetrier este în present considerată o boală cu un prognostic relativ favorabil.

Etiologia acestui proces patologic nu a fost stabilită. Se presupune că în grupul de risc principal pentru dezvoltarea sa sunt persoanele care aderă la malnutriție. Alte cauze posibile includ intoxicația cronică, în special alcoolul etilic și metalele grele, nivelurile scăzute de vitamine din organism, infecțiile din trecut, cum ar fi hepatitele virale sau dizenteria, stresul sever, dependența de nicotină. În plus, se crede că tulburările metabolice, predispoziția genetică, hipersensibilitatea la alergenii alimentari și multe altele pot juca un rol în apariția bolii Menetrier.

Din punct de vedere morfologic, hipertrofia mucoasei gastrice se găsește în această boală. Cele mai intense modificări hipertrofice sunt exprimate în zona de curbură mai mare. În contextul tulburărilor care apar, celulele occipitale sunt parțial înlocuite cu elemente celulare care formează mucus, datorită cărora se mărește producția de mucus, urmată de distensia glandulară și formarea de elemente chistice. În plus față de chisturi, se întâlnesc deseori adenoame simple sau multiple. Mai sus, am spus deja că, după câțiva ani, acest proces patologic poate regresa independent și poate intra într-o variantă atrofică.

Clasificarea bolii Menetrier include trei forme, care se remarcă pe baza concomitentă a manifestărilor clinice. Acestea includ forme dispeptice, pseudo-tumorale și asimptomatice. Forma dispeptică este dominată de manifestări clinice, indicând probleme cu funcția digestivă. Forma pseudo-tumorală este caracterizată de o încălcare a stării generale a bolnavului, a asteniei sale. Forma asimptomatică este mai puțin frecventă. Se stabilește în cazul în care orice simptome sunt absente.

Simptomele caracteristice ale bolii Menetrier

În majoritatea cazurilor, imaginea clinică cu această boală crește treptat. Cel mai adesea, primul simptom este durerea, localizată în regiunea epigastrică. Sindromul de durere crește după masă și este combinat cu un sentiment de greutate în stomac. Adesea, o persoană bolnavă se plânge de greață pronunțată, transformându-se în vărsături, scaun deranjat sub formă de diaree. În cazuri avansate, se observă sângerări gastrice repetate, care contribuie la apariția anemiei.

O altă manifestare clinică importantă este pierderea dramatică în greutate. Adesea, apetitul bolnavului rămâne același, dar într-un timp relativ scurt, el pierde până la zece sau mai multe kilograme în greutate. Uneori se observă o scădere a apetitului. Adesea, sunt prezente simptome precum slăbiciunea crescută, oboseala și edemul periferic. Este demn de remarcat faptul că acest proces patologic are un curs cronic.

Diagnosticul și tratamentul bolii Menetrier

Se pare că gastrita hipertrofică suspectată pe baza reclamațiilor însoțitoare este aproape imposibilă. Rolul de conducere în ceea ce privește diagnosticul este atribuit metodelor instrumentale, și anume radiografia de contrast și examinarea endoscopică. Se determină prin testele de sânge generale și biochimice obligatorii, prin aciditatea sucului gastric. Pentru a exclude un proces malign, este prezentată o biopsie, urmată de o examinare histologică a materialului obținut.

Tratamentul bolii Menetrier constă într-o dietă specială. Pacientului i se prescrie o terapie de substituție menită să restabilească aciditatea sucului gastric. În cazurile severe ale acestei boli, poate fi necesară o intervenție chirurgicală.

Prevenirea declanșării bolii Menetrier

Prevenirea acestei patologii nu este posibilă datorită faptului că motivele exacte pentru dezvoltarea sa nu au fost stabilite.

Infecția periprotetică

Infectia-periprotetica

Infecția periprotetică nu este o afecțiune patologică foarte comună, care se dezvoltă după înlocuirea componentelor articulare cu implanturi. Esența acestei boli constă în faptul că artroplastia este însoțită de o deviere a florei infecțioase, care la rândul ei cauzează formarea unui proces inflamator. Manifestările locale pronunțate vin în topul imaginii clinice cu această patologie. În unele cazuri, odată cu înfrângerea țesuturilor profunde, se observă sindromul de îmbinare și intoxicație generală. Cele mai frecvente complicații cu o astfel de încălcare sunt abcesele și celulita. În cazurile severe, flora infecțioasă poate provoca chiar apariția sepsisului.

Relevanța infecției periprotetice în medicina modernă este extrem de ridicată. Acest lucru este legat direct de faptul că în ultimii ani au fost efectuate tot mai multe operații legate de articulațiile protetice. Dacă în urmă cu câțiva ani, artroplastia a fost efectuată numai în articulația șoldului, acum alte elemente comune sunt expuse în mare măsură la această operație. Conform statisticilor, acest proces patologic se dezvoltă în cel mult 1% din cazuri în timpul protezelor primare. Restabilirea implantului este complicată de această boală în mai mult de 10% din cazuri. Este demn de remarcat faptul că persoanele în vârstă se confruntă cel mai adesea cu această boală.

Așa cum am spus, principalul factor cauzal în apariția unui astfel de proces patologic este flora infecțioasă. Infecția periprotetică poate fi cauzată de o mare varietate de microorganisme. Se observă că cel mai adesea această reacție inflamatorie este cauzată de reprezentanți ai florei stafilococice. Mai rar, E. coli, Streptococcus, etc., acționează ca agenți patogeni.

În ceea ce privește momentele predispozitive, principalul este o operație prea lungă. În cazul în care intervenția chirurgicală a durat mai mult de trei ore, probabilitatea de a dezvolta această boală crește semnificativ. Același lucru este valabil și pentru acei pacienți care se confruntă cu diverse complicații în timpul operației, de exemplu pierderi mari de sânge. În plus, în unele cazuri, procesul inflamator din zona îmbinării implantate este cauzat de o reacție specifică a corpului la introducerea țesuturilor străine. Într-un grup separat, există situații în care structura instalată este instabilă, ceea ce duce la deteriorarea permanentă a țesuturilor din jur. Rănirea sistematică creează condiții favorabile pentru aderarea florei infecțioase.

Grupul de risc pentru apariția infecției periprotetice sunt persoanele slăbite care au probleme cu protecția imună sau cu comorbidități severe. Se observă că tratamentul antibiotic pe termen lung înaintea intervenției chirurgicale joacă, de asemenea, un rol negativ. Probabilitatea dezvoltării acestui proces patologic este semnificativ mai mare la acei pacienți care ignoră recomandările medicului în perioada postoperatorie.

Există mai multe clasificări ale acestei boli. Infecția periprotetica este împărțită în trei forme: acută inițială, acută târzie și cronică. Forma inițială acută se stabilește dacă se formează modificări inflamatorii specifice în primele trei luni după operație. În forma acută târzie, inflamația este diagnosticată într-o perioadă cuprinsă între trei luni și un an după endoprotetice. Forma cronică apare atunci când procesul patologic apare după douăsprezece luni.

Simptomele infecției periprotetice

Simptomele acestei inflamații depind în mod direct de profunzimea răspândirii acesteia. Principala diferență constă în faptul că în versiunea superficială articulația protetică nu este afectată, iar răspunsul inflamator este localizat numai în zona țesuturilor moi. Versiunea profundă este însoțită de o afectare pronunțată a activității funcționale a articulației datorită deteriorării mușchilor și a fasciei.

În varianta superficială, persoana bolnavă începe să se plângă de roșeață și umflarea țesuturilor la locul chirurgical. Există o creștere locală a temperaturii corporale la care se adaugă dureri moderate. Punctul important este că, cu supurația zonei afectate, durerea va crește semnificativ. Alte simptome specifice includ vindecarea prelungită a rănilor, prezența descarcarilor purulente din acestea, precum și apariția focarelor necrotice situate superficial.

Procesul profund inflamator este însoțit de o creștere și mai mare a edemelor și durerilor. Durerea în proiecția articulației este atât de puternică încât pacientul nu își poate menține activitatea fizică în același volum. În plus, simptomele care indică o intoxicare generală a corpului apar obligatoriu. Acestea includ stare febrilă, frisoane, slăbiciune.

Diagnosticul și tratamentul bolii

Diagnosticarea acestei boli începe cu examinarea articulațiilor și colectarea plângerilor. Din metodele instrumentale se folosesc ultrasunetele, radiografia și, în cazuri îndoielnice, imagistica prin rezonanță magnetică. În plus, test de sânge general și biochimic sunt atribuite unei persoane bolnave, în care, în prezența unei boli, vor exista semne de reacție inflamatorie. De asemenea, se recomanda un examen bacteriologic.

Tratamentul cu infecție periprotetică depinde de profunzimea procesului patologic. Cu leziuni superficiale, antibioticele sunt prescrise în combinație cu reabilitarea focarului purulent. Inflamația profundă este o indicație pentru intervenția chirurgicală, volumul acesteia fiind selectat individual.

Prevenirea dezvoltării infecțiilor periprotetice

Principiile prevenirii se limitează la respectarea cu atenție a regulilor de asepsie și antiseptice în endoprotetice, selecția adecvată a medicamentelor antibacteriene. Pacientul trebuie să respecte cu strictețe toate recomandările medicului curant.

 

Citomegalovirusul – SImptome, Tratament si Metode de Preventie

Citomegalovirusul

Citomegalovirusul este o boală răspândită cu etiologie virală. Este cauzat de un agent patogen aparținând familiei Herpesviridae. Imaginea clinică cu această patologie poate fi foarte diferită. În unele cazuri, nu există nicio manifestare, iar în alte cazuri se produc leziuni grave la nivelul organelor interne. Cel mai mare pericol al acestui proces patologic este pentru persoanele cu imunodeficiență.

Așa cum am spus deja, infecția cu citomegalovirus se găsește la foarte mulți oameni, dintre care majoritatea nu sunt conștienți de prezența sa. Conform statisticilor, fiecare al cincilea copil se confruntă cu această patologie în primul an de viață. În rândul adolescenților, aproximativ 15% au acest virus. Cu vârsta, această cifră crește.

Punctul important este că nu toate persoanele care au o infecție cu citomegalovirus sunt considerate a fi bolnave. Acest virus poate exista în organism timp de mulți ani și nu duce la dezvoltarea unei imagini clinice. Punctul de plecare pentru declanșarea simptomelor este o scădere pronunțată a nivelului de apărare imună.

Această boală este deosebit de periculoasă pentru femeile gravide. Aproximativ 2% dintre femei, în timpul sarcinii prezintă o infecție primară cu citomegalovirus. În acest caz, probabilitatea transmiterii transplacentare a virusului la făt variază de la 30% la 50%. În același timp, un număr foarte mare de copii infectați în uter sunt ulterior născuți cu diferite anomalii, de exemplu, cu retard mintal sau pierderea auzului. În plus, această boală poate duce la avort spontan și moartea fetală.

Așa cum am spus, agentul cauzal al infecției este reprezentat de un citomegalovirus uman care aparține familiei Herpesviridae. Materialul genetic al acestuia este reprezentat de acidul deoxiribonucleic acoperit cu un strat proteic dens. Virusul are o dimensiune destul de mare și nu este rezistent la factorii de mediu. Cel mai repede, acest agent patogen este inactivat la temperaturi de peste 50 de grade, la îngheț, precum și la contactul cu liposolvenții. Susceptibilitatea organismului uman la acest virus nu este mare. Pentru infecție este necesar un contact prelungit și strâns cu o persoană infectată.

Există patru căi principale de transmitere a acestei boli: aer, transfuzia de sânge, contact sexual și transplacentar.

Simptome ale infecției cu citomegalovirus

Am spus deja că imaginea clinică care însoțește această boală poate fi foarte diferită. Cel mai adesea apare într-o formă asemănătoare cu cea a mononucleozei. În acest caz, persoana bolnavă se plânge de o febră lungă, care nu durează mai mult de o lună. Există simptome cum ar fi dureri musculare și articulare, slăbiciune și stare de rău crescută, durere moderată la înghițire, precum și o creștere a ganglionilor limfatici regionali. În unele cazuri, pe suprafața pielii apare erupții asemănătoare rubeolei.

Uneori, infecția poate fi complicată de hepatită sau pneumonie. Cu toate acestea, acest lucru este rar. De regulă, durata medie este de la 9 la 60 de zile, după care simptomele scad treptat. Pentru ceva timp, efectele reziduale pot fi prezente sub formă crescută de slăbiciune și oboseală.

Cea mai gravă boală apare la persoanele care au virusul imunodeficienței umane în corpul lor. La început, pacientul acordă atenție la starea generală de rău, febră, artralgie și mialgie. În timp, imaginea clinică este completată de semne care indică o leziune a organelor interne. Cel mai adesea, acest proces patologic este însoțit de dezvoltarea pneumoniei, hepatitei și sângerărilor gastrointestinale. Destul de des, această patologie afectează retina ochiului și organele sistemului reproducător.

Simptomele formei congenitale ale acestei boli pot fi, de asemenea, diferite. Cele mai frecvente dintre acestea sunt: ​​erupții cutanate pe suprafața pielii, icter, ficat și splină mărite, diferite tulburări digestive și multe altele. De regulă, acești copii se nasc cu multiple malformații.

Diagnosticul și tratamentul bolii

Pentru a diagnostica această boală, este imperativ să se efectueze studii suplimentare. În primul rând, ele includ diagnosticul ELISA și PCR. În plus, trebuie să se facă o examinare a organelor interne, pentru a evalua starea lor.

Infecția cu citomegalovirus, care are loc fără complicații, nu necesită tratament specific. Întreaga terapie este simptomatică și similară tratamentului răcelilor frecvente. Cu toate acestea, dacă există complicații sau dacă o persoană este în pericol, este necesar să se prescrie medicamente antivirale specifice.

Prevenirea infecției cu citomegalovirus

Pentru a preveni această boală, se recomandă limitarea comunicării cu persoanele cu semne de infecție respiratorie și monitorizarea cu atenție a calității sângelui în timpul transfuziilor de sânge. În cazul în care copilul s-a născut fără semne ale acestei patologii și mama este bolnavă, ar trebui să se refuze alăptarea.

Otomicoza – Infectie Fungica

Otomicoza

O infecție fungică care duce la o leziune a urechii exterioare sau medii, precum și cavitatea postoperatorie rămasă în regiunea procesului mastoid, se numește otomicoză. Această boală nu este însoțită de manifestări clinice specifice. Aceasta include durere, variind în volumul de descărcare de gestiune din ureche și auzul afectat. Această afectiune este destul de dificil de tratat. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, prognosticul pentru otomicoză este favorabil. În situații avansate, această patologie poate duce la răspândirea răspunsului inflamator la structurile anatomice adiacente, de exemplu, glanda parotidă. Alte complicații posibile includ otita medie adezivă, care duce ulterior la pierderea ireversibilă a auzului și chiar septicemia fungică.

Infecția fungică care afectează diferite părți ale urechii este o problemă destul de frecventă în rândul populației. Potrivit statisticilor, printre toate otitele, otomicoza la adulți reprezintă aproximativ 18%. La copii, această cifră este deja de 27%. Cel mai adesea, un astfel de proces patologic este detectat în rândul persoanelor care trăiesc în zona climatică tropicală. Bărbații și femeile se confruntă în mod egal cu otomicozele.

În cele mai multe cazuri, această boală este unilaterală. Reacția inflamatorie bilaterală apare în cel mult 10% din cazuri. Cel mai dificil este otomicoza, însoțită de o leziune a cavității postoperatorii. Potrivit statisticilor, aproximativ 15% din acești pacienți se confruntă ulterior cu recăderi.

În cele mai multe cazuri, fungii de mucegai, aparținând genului Aspergillus, acționează ca agent cauzator al otomicozei. În plus, această infecție este adesea cauzată de ciuperci asemănătoare drojdiei aparținând genului Candida. Separat, trebuie spus că uneori flora fungică poate fi adusă în ureche de la focalizarea primară candidală în zona genitală sau pe piele. Mult mai des, dermatofitele și actinomicitele acționează ca agenți patogeni.

Există un număr foarte mare de factori care contribuie la apariția acestei boli. În primul rând, acestea sunt diferite efecte traumatice asupra urechii, inclusiv intrarea de obiecte străine acolo. Stările patologice existente la nivelul pielii, însoțite de mâncărime, de exemplu, dermatita alergică, pot duce, de asemenea, la dezvoltarea unui proces inflamator ca rezultat al zgârieturilor sistematice ale urechii externe. Alți factori predispozanți includ niveluri scăzute de igienă personală, transpirație excesivă, boli inflamatorii anterioare din diferite părți ale urechii, precum și disbioză locală. În ceea ce privește disbacterioza locală, cel mai adesea este cauzată de administrarea de medicamente antibacteriene, imunitate redusă, tulburări metabolice.

Clasificarea otomicozei include patru forme principale, care se remarcă pe baza localizării reacției inflamatorii. Prima formă implică dezvoltarea unei infecții fungice în zona urechii externe. Potrivit diverselor surse, aceasta reprezintă aproximativ 25%. În a doua formă, urechea medie este capturată. Este diagnosticat la aproximativ 20%. Formele a treia și a patra sunt o leziune a timpanului și a cavității postoperatorii în regiunea procesului mastoid respectiv.

În timpul unei infecții fungice, se disting trei etape succesive: precursor, acut și cronic. Stadiul precursorului se caracterizează prin absența manifestărilor clinice vizibile, însă există plângeri de disconfort la nivelul urechii. Stadiul acut este însoțit de semnele inflamatorii puternice și cronice, cu alterări de remisiuni și exacerbări.

Simptomele caracteristice ale otomicozei

În acest articol vom vorbi mai detaliat despre cele două forme cele mai comune ale otomicozei. Odată cu înfrângerea urechii externe, apar simptome cum ar fi senzația de congestie și mâncărime în zona canalului auditiv extern. În mod direct, canalul urechii devine edemat. Se observă descărcare excesivă de la ureche, este prezentă durere intensă. Este de remarcat faptul că sindromul de durere devine și mai puternic în timpul înghițitului sau mestecării.

La examinare, se constată un alt simptom caracteristic, o roșeață pronunțată a pielii urechii exterioare. Adesea, acest proces patologic duce la o scădere semnificativă a funcției auditive. În plus, aceasta poate fi complicată prin limfadenită regională și leziuni secundare ale glandei salivare parotide.

Cel mai adesea, dezvoltarea inflamației fungice în urechea medie este precedată de inflamația cronică deja existentă. O persoană bolnavă indică o deteriorare bruscă a stării sale. Există simptome precum durere intensă la nivelul urechii, descărcare a acesteia, pierderea chiar mai mare a auzului și dureri de cap recurente.

Diagnosticul și tratamentul infecțiilor

Diagnosticul acestei boli nu se poate baza doar pe manifestări clinice concomitente, deoarece acestea nu sunt specifice. Rolul principal este dat microscopiei și cercetării culturale a exsudatului separat de o ureche. Otoscopia obligatorie se efectuează. Se recomandă, de asemenea, efectuarea unei serii de studii care vizează evaluarea auzului.

Această infecție implică numirea unor medicamente antifungice speciale. Tratamentul începe cu utilizarea antimicoticelor locale și, în prezența recidivelor, sunt de asemenea conectați agenți antifungici sistemici. În plus, sunt prescrise terapia hiposensibilizantă, vitaminele și agenții fortificați.

Prevenirea dezvoltării bolii

Principiile prevenirii sunt reduse la evitarea efectelor traumatice, respectarea regulilor de igienă personală, precum și la creșterea nivelului protecției imune.

Cand este pregatit cel mic sa faca la olita?

pregatire-copil-pentru-olita

Foarte multi parinti nu sunt siguri cand ar trebui sa inceapa antrenamentul la olita. Nu toti copiii se manifesta la fel si nu toti sunt gata sa treaca la olita, la aceeasi varsta. Este foarte important sa va urmariti copilul pentru a vedea eventualele semne care sa va arate ca este pregatit sa faca schimbarea. De exemplu, daca se opreste brusc in timpul unei activitati timp de cateva secunde sau isi strange scutecul cu manutele, acestea pot fi semne care sa arate ca este posibil sa treaca la olita.

Uitati-va dupa semnele care sa anunte ca al dumneavostra copil este pregatit pentru olita, si anume:

  • Daca reuseste sa asculte instructiuni simple;
  • Daca intelege si foloseste cuvinte ce au legatura cu utilizarea olitei;
  • Daca este capabil sa mentina un scutec uscat timp de doua ore sau mai mult;
  • Daca se duce la olita, sta pe langa ea suficient timp si apoi pleaca;
  • Daca isi da jos scutecul sau pantalonasii;
  • Daca arata interes in a folosi olita.

Majoritatea copiilor arata aceste semne intre 18 si 24 de luni si sunt si unii care nu sunt pregatiti la aceasta varsta ci, isi manifesta interesul ceva mai tarziu. Baietii sunt cei care invata mai greu sa foloseasca olita decat o fac fetitele, avand nevoie de o perioada mai mare de timp pentru aceasta.

Exista anumite momente cand poate, veti dori sa renuntati la antrenamentul la olita si anume, cand calatoriti, in apropierea nasterii unui frate, mutarea intr-o casa noua sau cand copilul este bolnav.

Cat timp dureaza antrenamentul la olita?

Trebuie sa stiti faptul ca acest proces nu va avea loc peste noapte. Poate sa dureze intre trei luni si sase, de obicei. Insa, in cazul unor copii, antrenamentul la olita poate sa dureze mai multe luni de zile. Nu este recomandat sa se inceapa prea devreme, cand copilul nu este pregatit pentru schimbare.

copilul-si-olitaNu este usor pentru un copil sa invete cum sa ramana uscat o perioada mare de timp; este nevoie de multa rabdare din partea dumneavoastra pe toata perioada in care micutul va invata sa faca schimbarea.

Sfaturi pentru antrenamentul la olita

Pentru baietel este cel mai bine sa invete sa foloseasca olita stand jos pe aceasta si apoi sa fie invatat sa faca pisulica din picioare. Este recomandat ca atunci cand se intampla asta, tatal sa se aseze si el pe scaunul de toaleta si sa ii arate cum se face si sa ii explice ca este un proces normal. Daca aveti mai multe bai in casa, este indicat sa aveti o olita de antrenament in fiecare dintre acestea. Este ideal sa aveti  una si in portbagajul masinii dumneavoastra, pentru situatii de urgenta. Atunci cand calatoriti pe distante lungi, asigurati-va ca nu uitati olita si ca veti opri la fiecare 2 ore.

Chiar inainte ca puiul dumneavoastra sa fie gata sa incerce olita, il puteti pregati pe micut invatandu-l despre acest proces.

Cum puteti da faceti asta?

  • Utilizati cuvinte care sa exprime actul de utilizarea a olitei- „numarul 1,” „numarul 2”, „olita”;
  • Cereti copilului sa va anunte in momentul in care si-a murdarit scutecul sau simte ca e ud;
  • Copilul trebuie invatat sa recunoasca nevoia de a face la olita. Il puteti intreba :” Vrei sa te duci?” „Simti nevoia sa faci ceva?”; „Simti ca vine pipilica?”, ca el sa invete cand se apropie momentul si sa recunoasca semnele.
  • Intai, il puteti aseza pe olita cu tot cu scutec sau pantalonasi pentru a se obisnui cu ea. Apoi, cand copilul este pregatiti, puteti da jos pampersul si il puteti aseza cu funduletul gol pe olita.

Cand dumneavoastra considerati ca este pregatit sa invete sa foloseasca olita, urmatoarele sfaturi va vor fi de mare ajutor:

  1. Inarmati-va cu multa rabdare atunci cand incepeti acest proces. De asemenea, nu este indicat sa il obligati sa stea, daca el nu este inca pregatit sa faca schimbarea. Nu il puneti impotriva vointei sale! Aratati-i cum se sta corect pe toaleta, pentru ca puterea exemplului este cea mai puternica metoda de invatare! Si stabilirea unei rutine este foarte importanta. De exemplu, ar fi recomandat sa il asezati pe olita dupa ce se trezeste si are si scutecul uscat. Asezati-l timp de cateva minute pe olita, de mai multe ori pe zi si lasati-l sa se ridice daca asta doreste sa faca.
  2. Spuneti-i copilului dumneavoastra sa se aseze pe olita daca vedeti indicii clare ca are nevoie sa mearga la baie cum ar fi, ghemuire sau strangerea picioarelor. Este recomandat sa evitati hainele care sunt dificil de scos si care ar putea sa ii faca probleme in momentul in care are nevoie la olita. Copiii care invata sa faca la olita trebuie sa fie capabili sa se dezbrace singuri. De asemenea, este important sa ii oferiti copilului mici recompense cum ar fi, citirea povestii preferate sau bucatele mici din dulciurile preferate, ori de cate ori copilul se duce singur la olita.
  3. Este indicat sa tineti o evidenta a tuturor acestor reusite de la olita. Odata ce copilul ajunge sa stapaneasca bine olita, il puteti recompensa prin a-l lasa sa aleaga o pereche de pantalonasi preferati sau o bluzita pe care sa o poarte in ziua respectiva. Asigurati-va ca toti cei care iau contact cu copiii urmeaza aceeasi rutina pe care o urmati si dumneavoastra atat cu olita, dar si in ceea ce priveste denumirea partilor corpului si actiunile care au loc la toaleta. Vorbiti cu ceilalti si lasati-i sa stie cum gestionati antrenamentul la olita si rugati-i sa foloseasca acelaesi abordari, pentru a va sigura ca nu are loc niciun regres.
  4. Laudati-l ori de cate ori incearca sa foloseasca olita, chiar daca nu se intampla nimic. Si sa va aduceti intotdeauna aminte ca vor avea loc si accidente. Nu trebuie sa va pedepsiti copilul care incearca sa invete sa faca la olita si nu reuseste din primele incercari sa faca asta! Si nici nu trebuie sa va aratati dezamagiti atunci cand se uda. Spuneti-i mereu ca procedeaza foarte bine cu olita si ca, in curand, va invata sa faca asta ca un copil mare.

Daca veti tine cont de toate aceste sfaturi cu copilul dumneavoastra care invata sa faca la olita, va veti asigura ca procesul nu este unul stresant nici pentru copil, dar nici pentru dumneavoastra.

Favusul – Simptome si Tratament

Favusul

Favusul este un proces patologic diagnosticat relativ rar, aparținând grupului de micoze. Această infecție duce cel mai adesea la înfrângerea secțiunii capului în care este localizat părul. Pielea netedă este mai puțin probabil să sufere. Cu toate acestea, uneori, această patologie poate afecta chiar și unghiile și unele organe interne. În sine, boala nu reprezintă o amenințare gravă. Cu toate acestea, este însoțită de o reducere semnificativă a calității vieții.

După cum am spus, în ultimii ani, favusul apare mai rar. Cel mai mare număr de cazuri este detectat în zonele în care există un climat umed și cald. Cel mai adesea copiii se confruntă cu o astfel de infecție. S-a observat că femeile sunt mai predispuse la un astfel de proces patologic.

Această boală este cauzată de o ciupercă specifică numită Trihophyton schonleinii. O caracteristică a acestei ciuperci este că aparține grupului antropofil. Cu alte cuvinte, agentul patogen nu parazitează decât la om. Infecția animalelor este complet exclusă.

Există o serie de factori care creează condiții favorabile pentru infecție. În primul rând, acestea sunt reprezentate de diferite încălcări ale integrității pielii. Agentul patogen penetrează prin abraziunile existente, răni. Stările de imunodeficiență și alte patologii dermatologice sunt de mare importanță în apariția acestei infecții. Dezechilibrarea nutriției, tulburările metabolice, munca în condiții de umiditate ridicată, toate acestea pot contribui la infecții.

Ca regulă, agentul cauzal al favusului, care penetrează pielea, începe să se înmulțească activ în stratul de suprafață al epidermei, numit stratul excitat. Cu toate acestea, uneori, de la concentrarea primară, se poate răspândi prin fluxul sanguin în tot corpul. În acest caz, infecția este însoțită de lezarea unor organe interne. După un timp, agentul patogen penetrează straturi mai profunde. În această etapă, se formează un infiltrat, reprezentat de limfocite și fibroblaste. Dacă nu este tratat în timp, există o mare probabilitate ca boala să provoace modificări atrofice ireversibile. Atrofia se datorează faptului că glandele sebacee și glandele sudoripare sunt distruse, iar fibrele de colagen și elastină sunt deformate.

O astfel de infecție poate apărea în trei variante: scutular, impetiginos și scuamos. Cel mai frecvent diagnosticat este varianta scutulară, care este doar tipică. În mai multe detalii despre imaginea clinică, caracteristică pentru fiecare dintre aceste opțiuni, vom vorbi mai jos.

Simptomele favusului

Din momentul infectării până la apariția primelor simptome, în medie, durează aproximativ 14 zile. Cu toate acestea, uneori perioada de incubație poate fi mai scurtă sau mai lungă. Aceasta depinde de caracteristicile individuale ale organismului.

Așa cum am spus, pielea pe care apare creșterea părului este cel mai adesea implicată în procesul patologic. Varianta scutulară se manifestă prin formarea de cruste rotunde uscate în formă de farfurie. Astfel de coji sunt colorate în galben, și au, de asemenea, o adâncitură în partea centrală. În unele cazuri, elementele morfologice rezultate se unesc între ele. Un alt punct caracteristic este mirosul extrem de neplăcut care emană din leziune. Există simptome cum ar fi oboseală, fragilitate și căderea părului, precum și formarea treptată a atrofiei. Pielea atrofiată devine strălucitoare și subțire, nu există o creștere a părului pe ea.

Varianta impetiginoasă formează și o crustă. Cu toate acestea, crustele sunt mai grase și au o culoare brun-maronie. Varianta scuamoasă este cea mai dificilă din punct de vedere al diagnosticului. Se manifestă prin peeling lamelar abundent, care la prima vedere poate sa semene cu mătreața.

În unele cazuri, și în special la adulți, unghiile pot fi afectate. În primul rând, se formează o pată galbenă, care în timp crește în mărime. Se adaugă și alte simptome, cum ar fi îngroșarea, ruperea și deformarea plăcii unghiilor. Pielea palmelor se desprinde din abundență și se rupe. Cu toate acestea, semnele unei reacții inflamatorii sunt absente. Adesea, fisurile sunt supuse unei infecții secundare bacteriene.

Diagnosticul și tratamentul infecțiilor

Diagnosticul acestei boli începe cu examinarea unei persoane bolnave. Cu toate acestea, un diagnostic precis pe baza unei singure imagini clinice poate fi rar stabilit. Examinarea microscopică este necesară. Pentru un scop auxiliar, se poate face o inspecție sub lampa Wood.

Tratamentul acestei infecții se reduce la numirea medicamentelor antifungice. De regulă, terapia locală pentru favus nu este suficientă și, prin urmare, antimicoticele sunt administrate pe cale orală. Utilizarea intraconazolului este cel mai adesea recomandat. Trebuie mai întâi să înmuiați crustele și să îndepărtați părul din zona afectată. În cazul în care plăcile de unghii sunt implicate în procesul patologic, uneori poate fi necesar să le eliminați și să utilizați ulterior medicamentele antifungice locale.

Prevenirea dezvoltării bolii

Pentru a preveni dezvoltarea unui astfel de proces patologic, este necesar să se evite contactul cu bolnavii și să se efectueze măsuri de dezinfectare amănunțite în centrul epidemiologic.

Mycoplasma – Infectie Respiratorie

Mycoplasma

Infecția respiratorie cu Mycoplasma este o afecțiune acută în care atât tractul respirator superior cât și cel inferior sunt implicați în procesul patologic. Cel mai adesea, această patologie se desfășoară în funcție de tipul de bronhopneumonie. În cele mai multe cazuri, această boală nu este însoțită de dezvoltarea unor complicații. Excepția sunt oamenii slăbiți, în care acest proces patologic poate provoca pleurezia exudativă, scleroza țesutului pulmonar, precum și răspândirea răspunsului inflamator la nivelul inimii sau membranelor cerebrale.

Frecvența apariției infecției respiratorii cu Mycoplasma în rândul populației este destul de ridicată. Dintre toate bolile inflamatorii acute ale plămânilor, aceasta reprezintă aproximativ 20%. Interesant, această patologie se dezvoltă adesea ca o izbucnire de epidemie. Se înregistrează o creștere semnificativă a incidenței aproximativ o dată la trei ani. Iar dacă nu există epidemii printre toate bolile respiratorii, proporția acestui proces patologic este de aproximativ 6%, iar cu un focar epidemic această cifră poate atinge până la 50%.

Infecția respiratorie cu Mycoplasma este cauzată de microorganisme unicelulare gram-negative numite Mycoplasma pneumoniae. Trăsăturile lor distinctive sunt absența unui perete celular rigid și a unui polimorfism pronunțat. Patogenicitatea acestor microorganisme constă în capacitatea lor de a produce substanțe care au un efect dăunător asupra membranei eritrocitare și conduc la hemaglutinarea lor. Stabilitatea Mycoplasmelor în mediu este scăzută. Acestea se simt bine la temperaturi mai scăzute, dar încălzirea este fatală pentru. Razele ultraviolete directe și dezinfectantele chimice conduc, de asemenea, destul de repede la inactivarea agentului patogen.

Răspândirea infecției respiratorii cu Myoplasma vine de la o persoană bolnavă. Izolarea agentului patogen din corpul uman este observată pentru o săptămână și jumătate după infecție. În unele cazuri, această perioadă poate fi și mai lungă. Este de remarcat faptul că literatura de specialitate descrie cazuri izolate de transport asimptomatic de Mycoplasme, dar se presupune că se datorează unui contact prea strâns și prelungit cu o persoană bolnavă. Transmiterea acestei boli survine prin traseul de praf în aer. Se crede că în cazuri rare pot fi puse în aplicare și prin calea de contact a obiectelor din gospodărie.

Susceptibilitatea corpului uman față de această boală nu este prea mare. Cel mai adesea, infecțiile respiratorii cu Mycoplasma se dezvoltă la persoanele cu niveluri reduse de protecție imună. Imunitatea rămasă după procesul patologic este persistentă. Durata sa totală poate ajunge la 11 ani.

Mecanismul de dezvoltare a acestei patologii constă în faptul că Mycoplasmele au tropism pentru celulele epiteliale care alcătuiesc toate părțile sistemului respirator. Aceste microorganisme în contact cu membrana mucoasă contribuie la apariția unor modificări infiltrative-inflamatorii în ea. Datorită substanțelor produse, celulele epiteliale mor, ceea ce duce la răspândirea răspunsului inflamator la țesuturile adiacente.

Simptomele infecțiilor respiratorii cu Mycoplasma

Din momentul infectării până la apariția primelor simptome, durează până la o lună. Adesea această boală este însoțită de o imagine clinică care indică înfrângerea numai a tractului respirator superior. O persoană bolnavă se plânge de atacuri de tuse uscată, dureroasă, secreție mucoasă din nas, dificultăți de respirație nazală și durere la înghițire. La examinare, pot fi detectate roșeață și umflarea ușoară a membranelor mucoase ale faringelui și amigdalelor. În unele cazuri, există limfadenită regională. Sindromul de intoxicare generală este, de asemenea, caracteristic, dar în acest caz nu este foarte pronunțat. Temperatura corpului se ridică la valorile subfebrile. Durata acestui proces patologic în majoritatea cazurilor este de aproximativ o săptămână.

O prognoză mult mai puțin favorabilă este dacă reacția inflamatorie provocată de Mycoplasme s-a dezvoltat în plămâni. Simptomele caracteristice ale intoxicației generale ale corpului sunt exprimate mult mai intens. Temperatura corpului se ridică la 39 de grade și mai sus. Există dureri musculare și de cap, frisoane, transpirații excesive. În detrimentul sindromului de intoxicare, atacurile de greață și vărsături sunt adesea asociate.

Din partea sistemului respirator, simptome precum tusea puternică, care la început are un caracter uscat și apoi devine umed, raliuri multiple în plămâni și respirație tare, cresc. Când apare tusea, există o cantitate mică de spută vâscoasă, care are o culoare transparentă sau albă. Mai tarziu incepe in ea sa existe impuritati de puroi.

Diagnosticul și tratamentul bolii

Pentru a determina agentul cauzal al acestei boli, este necesară examinarea bacteriologică a sputei sau a frotiului. În plus, agentul patogen poate fi detectat utilizând diferite teste serologice. Metoda principală de diagnosticare instrumentală este examinarea radiografică, care permite identificarea modificărilor din plămâni care sunt caracteristice procesului inflamator.

Tratamentul pentru infecția respiratorie cu Mycoplasma se efectuează cu medicamente antibacteriene. Acestea sunt numite timp de până la două săptămâni și sunt completate de mucolitice, soluții antiseptice utilizate pentru gargară, picături nazale vasoconstrictoare. Diferite proceduri fizioterapeutice au un efect bun.

Prevenirea infecțiilor respiratorii cu Mycoplasma

Principiile prevenirii se limitează la limitarea contactului cu bolnavii, precum și la creșterea nivelului protecției imune.

Infectii Virale Genitale

Infectii-Virale-Genitale

Virusurile însoțesc omenirea de-a lungul dezvoltării sale. Fiind cele mai mici microorganisme de pe Pamant, ele pot provoca daune ireparabile oamenilor. Este suficient să reamintim pandemia de gripă, epidemia de variolă, izbucnirea hepatitei virale și poliomielita. Astăzi, pentru multe infecții virale, se utilizează un antidot sub formă de vaccinuri. Cu toate acestea, incidența acestora continuă să fie la un nivel ridicat, deoarece nu se aplică toate abordările profilactice de vaccinare. Multe virusuri stau pe viață  în organism, așteptând momentul potrivit pentru a ataca. O persoană nu poate suspecta că este un purtător de virus, de exemplu herpes sau papilomavirus uman. In acest articol vă amintim de infecțiile virale cu transmitere sexuală.

Verucile genitale: papilomavirusul uman este de vină

Papilomavirusul uman (HPV) se găsește în aproape jumătate dintre femeile tinere. Potrivit statisticilor medicilor americani, acesta este de 3 ori mai frecvent decât herpesul genital. În total, au fost identificate mai mult de 100 de tipuri de HPV, iar relația dintre tipurile sale individuale și anumite tipuri de epiteliu a fost dovedită. O infecție, cum ar fi tipurile HPV 6 și 11, cauzează dezvoltarea unor veruci (verucilor anogenitale). Agentul cauzal poate să nu-și mai arate prezența îndelungată în organism. Riscul infectării este de aproximativ 70%, în timp ce, în anumite cazuri, evoluția bolii trece fără manifestări clinice. Condilomatoza se dezvoltă în medie la 2-3 luni după infecție. Aproape o treime din pacienți se auto-vindecă, la o treime din pacienți se întoarce.

Boala se manifestă prin cresterea de formatiuni pe organele genitale ale pielii și mucoase. La femei, verucile genitale sunt situate în uretra și labii, în vagin, pe colul uterin. La bărbați, pe cap și pe corpul penisului, în perineu.

Astăzi, infectia cu HPV este considerat un factor de risc semnificativ în dezvoltarea cancerului. Pentru a preveni răspândirea condiloamelor, acestea trebuie eliminate. În acest scop, se utilizează tehnici de crioterapie, electrocoagulare, laser și preparate chimice. Din nefericire, eliminarea verucilor genitale nu înseamnă eliberarea de HPV, ea va rămâne „în ambuscadă” pe viața in corpul uman. Cea mai eficientă modalitate de a reduce concentrația virusului și de a-și restrânge creșterea este un statut imunitar puternic.

Molluscum contagiosum

Molluscum contagiosum este o boală virală cu un curs benign și se manifestă prin erupții sub formă de noduli de culoare alb-negru sau roz. Agentul cauzal este un virus epidermotropic patogen (virusul Molluscum contagiosum), similar cu variola din familia Poxviridae.

Cel mai frecvent este observat la copiii de la 1 an la 4 ani. Infecția are loc prin obiecte personale și de uz casnic. Creșteri noi sunt localizate în regiunea extremităților, feței și trunchiului. Adulții primesc un astfel de „cadou” prin contactul intim. În acest caz, de regulă, erupția apare pe abdomenul inferior, în zona genitală și pe șolduri.

Nodulii trebuie îndepărtați pentru a evita dispersarea infectiei. Cu toate acestea, uneori boala se întoarce, care este cauzată de unul din trei motive: o îndepărtare incompletă a unui neoplasm care a fost efectuată anterior, o stare de imunodeficiență, aparitia celei de a doua infecții.

Herpes genital

Herpesul aparține uneia dintre cele mai frecvente și recunoscute infecții virale, deoarece virusul herpesului de tip I se manifestă clar sub forma unei inflamatii pe buze. Există un tip II al acestui virus care infectează sistemul urogenital. Cu toate acestea, în anumite circumstanțe intime, un pacient de tip I este capabil să infecteze organele genitale ale partenerului sexual. Infecția se manifestă prin mâncărime, arsuri, furnicături, umflarea membranelor mucoase și roșeață în zona genitală, cu formarea ulterioară a veziculelor și a ulcerelor.

Boala este recurentă în natură, deoarece virusul herpesului este capabil să fie prezent în mod secret în organism pentru o lungă perioadă de timp. Prin urmare, de îndată ce apărarea imunității este slabita din cauza stresului, a hipotermiei sau a altor factori negativi, se poate aștepta revenirea bolii. Este din cauza naturii persistente a infecției care este dificil de tratat, și, uneori, chiar are un curs asimptomatic. În acest caz, persoana care este un transportator de virusuri nu suspectează pericolul pentru partener. Și în caz de exacerbare a bolii este cu siguranță necesar să se excludă contactele intime.

Diagnosticul „herpesului genital” se face pe baza a două studii de diagnostic:

  • un test de sânge pentru prezența anticorpilor antiherpetici;
  • analiza din tractul urogenital pentru prezența agentului patogen.

Este necesară tratarea herpesului. Pentru a face acest lucru, se prescriu medicamente care au efecte antivirale, imunomodulatoare și antiproliferative.

Virusul herpetic și sarcina

Când planificați o sarcină, asigurați-vă că ați diagnosticat prezența agentului infecțios în organism. Faptul este că exacerbarea bolii în timpul sarcinii nu este la fel de periculoasă ca infecția primară. Femeile gravide din cauza declinului fiziologic al imunității constituie un grup cu risc crescut. Dacă primele semne de herpes genital sunt observate la o femeie gravidă cu 4-6 săptămâni înainte de naștere, se recomandă cezariana. Au existat cazuri de infectare a nou-născutului atunci când acesta trece prin canalul de naștere al mamei și aceasta reprezintă o amenințare directă la adresa sănătății copilului.

Este posibil să se protejeze împotriva transmiterii?

Trebuie să fim conștienți de faptul că infecția cu BTS la adulți, prin contact si gospodarie, este puțin probabilă. Mulți oameni cred că un prezervativ reprezinta 100% protecție împotriva BTS-urilor virale. Între timp, fiabilitatea acestui instrument este de numai 90%. Faptul este că, în primul rând, poate apărea o infecție atunci când vine în contact cu focarele inflamatorii din afara zonei genitale. În al doilea rând, prezervativul este capabil să alunece sau să se rupă la cel mai important moment. Prin urmare, astăzi nu există o protecție perfectă împotriva BTS. Singura modalitate de a reduce riscul de infectare este de a avea o relație intimă cu un singur partener.

Copyright © 2019 Scepter Marketing. All rights reserved.