El si ea

El si ea..

Doua suflete pereche. Fara explicatii logice. Unul pentru altul mereu: Tu..Noi..Eu. Asa functioneaza. Cum si cand a inceput nici nu mai conteaza. Tot ce conteaza este ca se iubesc. Cat de frumos este inceputul unei povesti de iubire? Fluturasii aia care iti umbla in tot corpul, nebunia ce te inconjuara si curajul de a face orice.

Cand simti ca poti sa calci lumea in picioare, ca doar jumatatea ta exista, ca nimic nu are sens fara el/ea si ca o secunda e mult sa stai departe.. esti indragostit! Toate sentimentele ti se intensifica, culorile sunt mai aprinse si lucurile mici si nesemnificative inainte, devin prioritate. Sunt sigura ca ne indragostim de multe ori in viata asta, insa doar o data e diferit. Niciodata nu stii cat tine, unde duce si mai ales ce iese.

Am intalnit multe cupluri care au fost pentru o luna, un an sau o viata. Compatibilitatea si-a spus cuvantul, insa si compromisurile au avut un aport foarte important. Cam asa functioneaza in majoritatea cazurilor fericite.

Frumoasa introducere.. nu? Intotdeauna inceputul e frumos, romantic, memorabil si pentru fiecare unic.

El la inceput:

Se aranjeaza pentru prima intalnire. Fiecare detaliu e pus la punct. Nu poti gasi nici macar un defect. Zambaret si placut iti soarbe fiecare cuvant, iti da dreptate in tot ceea ce spui, iti sustine ideile si chiar te incurajeaza sa mergi mai departe pe drumul asta ca doar nah.. E cel mai bun. Vine si te ia de acasa.

Sta la departare, nu vrea sa dea ochii cu parintii din prima seara. Daca ar sti tatal ce ganduri ii trec lui prin cap, s-ar lasa cu impuscaturi. Dar nu.. Barbatii nu se gandesc doar la sex. Mergeti la restaurant. Iti deschide usa elegant (prima doar, pe a doua usa de la restaurant intra barbatul primul) vrand sa para un adevarat gentalman, insa el doar iti mai analizeaza inca o data posteriorul.

Te intorci si il prinzi cu privirea in jos: se uita la sireturi. Schiteaza un zambet in coltul gurii si mergeti condusi spre cea mai buna masa. Iti trage si scaunul si se aseaza privindu-te in ochi. Iti da posibilitatea sa alegi bautura, pretul nici nu mai conteaza. Daca e vreun cunoscator, te si testeaza putin, sa vada ce stii si sa isi arate cunostintele lui in cultura vinului. In general barbatii nu sunt orgoliosi, se gandesc doar la femeia de langa ei, mai ales in prima seara impreuna.

Putin ametiti, se termina cina. Vine nota, nici nu exista posibiliatea de a-i subclasa drepturile. Aici, depinde de tine ca femeie. Incerci sau nu. Scoate cardul plin de el, iti arata cat e de puternic. Bacsisul, desi era inclus, e aproape jumatate din nota. Banii nu conteaza, doar iubirea si femeia!! Iti pune haina si plecati.

Mandru si sigur pe el merge spre masina. Cand dintr-o data, din senin: ”Dragul meu, eu merg acasa. Ma lasi tu, sau iau un taxi?” Zambetul maret ii dispare, incepe sa se balbaie si nu da niciun raspuns. E dezamagit, in seara asta o sa doarma singur. Ce pacat.

Mi-a dat asa, o stare de bine sa scriu despre el intai. Sexul slab este intotdeauna cel care gandeste mai mut si pana la urma, cel mai interesant. Deci…

Ea la inceput:

Sta 3 ore in baie. Se schimba de 10 ori. Rochia aia e prea lunga, cealalta prea scurta, pantalonii nu vin bine, pantofii nu ii ridica fundul suficient. Decolteul trebuie sa fie potrivit. Sa se vada suficient, dar sa mai fie multe de descoperit.

E gata cu 1 ora inainte, desi de obicei intarzie. Se uita la ceas si minutele trec greu. Spera sa fie punctual. Suna telefonul, e afara. Se balbaie si ea putin si ii spune ca mai are nevoie de 5 minute. Isi mai da cu putina pudra si putin parfum. Se uita in oglinda si iese in sfarsit. Se concentreaza sa nu se impiedice si sa mearga cu spatele drept. E impresionata, primeste si un trandafir.

Ciudat pentru ea, nu isi da seama de unde stia ca ii plac trandafirii rosii. Simplu pentru el, majoritatea femeilor ii adora. Cata timiditate si emotie. Discutii banale in drumul spre restaurant. Ea vrea sa afle cat mai multe, el doar analizeaza. Ii povesteste cum a decurs ziua ei si e tare fericita ca el pare interesat.

Are toate raspunsurile la el. Trece cu brio fiecare test. O impresioneaza si mai tare cand vede ca bunele maniere sunt foarte importante pentru el. Stand de vorba la masa, e atenta la fiecare detaliu. Nu vorbeste cu gura plina, nu exagereza cu bautura. Cand el ii povesteste despre lucruri banale ea incepe sa isi imagineze: oare o sa ma placa familia lui? Unde mergem in prima vacanta?

Cat o sa treaca pana ma cere de sotie? Cat de diferite sunt gandurile ei fata de ale lui, cel putin la prima intalnire. Insa, nimeni nu te poate opri sa visezi. Incepe sa intinda mana pe masa si sa isi trosneasca degetele. Poate poate intelege si el ca e un semn de afectiune. Dar nu.. el vrea sa termine mai repede de mancat.

Deja incepe sa isi inchipuie, cum o sa o tina in brate, cum o sa o ia de mana, cum o sa o sarute.. Viseaza si isi doreste, dar nu.. nu se poate. Mama i-a zis, niciodata din prima seara. Isi lasa gandurile deoparte, incearca sa revina si ii spune: “Vreau sa merg acasa. Ne vedem maine la cafea?”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyright © 2019 Scepter Marketing. All rights reserved.