A fost un weekend nebun, m-am mutat. Am ajuns sa urasc bagajele, hainele si toate chestiile pe care le aduni intr-o viata degeaba. Mi se pare cel mai greu din toate calatoriile mele. Stateam si ma uitam cate lucruri nu imi trebuiesc, dar poate intr-o zi o sa am nevoie. Asa spunem mereu.Tin minte ca am citit un manual de stil in Spania.
Imi pare rau ca nu imi mai amintesc numele autorului. Primul capitol era strict despre curatenia din dulap. “Pune-ti toate hainele intr-o incapere si sorteaza cu sange rece. Vei vedea ca doar 20% din ce ai porti frecvent. Restul sunt doar obiecte ce ne incurca existenta.”
Am carat cu duba. Parca nu-mi mai simt mainile si inca este haos total in locusorul meu mic. Incerc sa gasesc o solutie cat mai buna sa le indes pe undeva incat sa nu se mai vada. Macar atat. Sa nu ma mai incurc de ele.
Hainele imi trezesc amintiri. Fiecare bluza are cate o poveste. In special rochiile. Am un prost obicei de a nu purta o rochie de doua ori. Nu stiu de ce. Probabil sufleteste se leaga ceva de momentul respectiv. Culmea este ca nu le pot pune intr-un geamantan si sa uit de ele sau macar sa le dau cuiva. Le vreau in sifonier, sa ma pot uita la ele. Alt motiv nu gasesc acum. Am foarte multe superstitii legate de obiectele vestimentare.
O camasa pentru interviuri, perechea mea de blugi norocoasa pentru examene si asa mai departe. Asa si astazi de dimineata, a trebuit sa imi iau tricoul meu norocos pentru noi inceputuri. Primul curs oficial pe anul asta. Mda…am inceput masterul. Sunt al naibii de desteapta. Le multumesc celor care m-au indemnat sa plec sa studiez afara.
Altfel as fi platit pentru toate examenele in Romania si deja aveam 2-3 facultati facute la zi. Cu siguranta! Imi cer scuze…nu am vrut sa jignesc pe nimeni. Doar ca eu in general aleg mereu calea mai usoara. Si fie ca vrem sa acceptam sau nu, majoritatea lucrurilor, asa se rezolva in tara noastra mult iubita.
Asadar am inceput in forta. Sunt mai dornica ca niciodata. Desi sunt extenuata acum si m-am intins pe canapea fara sa ma descalt, ma bucur si am o satisfactie mare in suflet. Nu stiu pana cand o sa fie asa, nu stiu daca voi deveni delasatoare intr-o zi, insa acum stiu ca pot, mult mai mult.
Insa, mi-am descoperit o noua pasiune. Gatitul! Nici nu imi imaginez de unde a aparut chestia asta, insa ma relaxeaza. Nu credeam ca o sa ajung sa spun asta, dar caut fel si fel de retete pe net pentru a incerca ceva nou in fiecare seara. Atunci cand am timp, bineinteles. Am fost astazi la supermarket.
Si cu voia mea sau nu…am umplut un cos intreg. Cand am ajuns acasa, asezandu-le pe fiecare in frigider mi-am dat seama ca nu am luat aproape nimic. Am platit si o gramada de bani si cand colo, fluiera vantul in frigider.
Am o prietena buna care gateste in fiecare zi. Si nu ma refer la ciorbe, carnati si mai stiu eu ce. Nu tipul ala de mancare care se tine in oala. O iubesc pur si simplu. Nu stiu cum reuseste sa pregateasca cina pentru 6 persoane in mai putin de o ora. Are mereu totul la indemana si parca totul merge de la sine.
De fiecare data m-am lins pe degete cand am mancat la ea acasa. Ba chiar astazi am cumparat niste creveti, pentru ca mi-am amintit de salata ei cu creveti, avocado si mango. O bunatate. Daca mi-ar da cineva sa le mananc pe fiecare separat nu as putea.
Asadar, dragii mei, incercati in fiecare zi sa faceti ceva ce va place, ceva ce va rupe de realitate si va da posibilitatea sa stati voi cu gandurile voastre. Muzica la maxim, un pahar de vin…alb…de preferat… Cartea intr-o mana si tigaia in cealalta. Este momentul meu… Ora in care fac ce vreau eu…Gatesc, beau vin alb si citesc…Dupa care scriu. Scriu ce vreau eu, ce simt si ce traiesc..