De regulă nu dau bani pe stradă ălora care cerşesc. Nu mă interesează că-i copil, bătrân, om în toată firea sau în scaun cu rotile. Nu dau pentru că de nenumărate ori mi s-a confirmat faptul că de fapt banii ăia se duc pe ţigări, pe băutură, pe plimbări cu taxiul, pe nopţi la pensiuni. Şi atunci las-o moartă, nu dau şi gata. Să dea altcineva.

Fac o paranteză şi vă spun doar 3 întâmplări văzute de mine: într-o zi eram în metrou când se urcă 2 lăutari cu acordeoane, unul fiind şi la voce, un adevărat rapsod. După ce-au interpretat într-un mare fel prima melodie, l-am întrebat pe unul dacă nu s-a gândit să se ducă la muncă. Ce-mi răspunde ? “Păi ce, asta nu-i muncă ?” Ba da ‘tu-ţi gura mă-tii, e muncă. Cu munca asta ne-aţi făcut de căcat prin toată Europa. N-aveam chef să mă cert cu prostul, aşa că am mai zis doar: “Proşti or fi ăia care vă dau bani.” S-au uitat vreo 2 călători urât la mine, dar…bine papapapa. O altă scenă a fost acum câţiva ani. Era unu’ care cerşea. Nimic special. O tanti nu-i întinde bani, îi întinde o pâine. Ce face jigodia ? Păi ia pâinea şi o aruncă pe jos, prin metrou. Evident că nu i-a mai dat nimeni bani. Mă mir că nu i-a dat nimeni vreun şut în cur. Că da, mâncarea primită de pomană nu-i bună. Doar banii. Este o tâmpită care stă de regulă la intrarea în Centrul Vechi. La intrarea dinspre barieră. Şi are un copil de câteva luni în braţe. Indiferent de vreme, ea stă acolo şi plânge că n-are ce mânca. Mi se rupe inima ce copilaşul ăla, dar nu pot frate să-i dau uneia bani doar pentru că a născut şi n-are cu ce să-l crească. Am închis paranteza.

Având în vedere toate astea, zilele trecute am dat un leu unui cerşetor, la metrou la Crângaşi. De ce ? Omul ăla cânta la un acordeon ceva, uarevă, nu contează. La picioare avea o sacoşă de rafie, iar pe sacoşă avea o poza cu un băiat de vreo 10 ani, cam aşa. Niciodată nu l-am văzut acolo în timpul zilei, ci doar seara. Cred că ziua munceşte. De ce cred asta ? Pentru că nu procedează ca ceilalţi, nu-şi chinuie copilul în frig doar ca să obţină nişte bani în plus. Chestia asta pe mine m-a impresionat. Faptul că, cel puţin teoretic, s-a gândit să nu-şi chinuie băiatul în frig m-a determinat să-i dau un leu.

Bine, pe partea cealaltă, am văzut Filantropica de vreo 5 ori, iar replica lui Gheorghe Dinică: “Mâna care nu spune o poveste nu primeşte de pomană.” poate fi valabilă şi în cazul ăsta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2019 Scepter Marketing. All rights reserved.